Deşi suntem tentaţi să spunem că vin Sărbătorile de Paşti, nu cele de Crăciun, iată că Târgul din faţa Primăriei şi din Piaţa Avram Iancu – ne referim, bineînţeles, la Târgul de Iarnă -, şi-a deschis porţile. Ofertele căsuţelor închiriate de comercianţi sunt variate, aici putând fi găsite de toate pentru toţi în materie de produse ce se consumă pe timpul iernii: vinuri, specialităţi din carne şi nu numai. Aşadar, poftiţi la Târg pentru că vor urma şi spectacole! Târgul va fi deschis în fiecare zi până seara în jurul orei 23.00.
Târg de Iarnă în zi de toamnă
Târg de Iarnă în zi de toamnă
Târgul de Iarnă s-a deschis vineri, 18 noiembrie, într-o zi superbă de toamnă cu temperaturi de 14 grade Celsius.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!