Primarul Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, şi preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA), Gheorghe Seculici, au prezentat, joi, ultimele detalii ale Târgului Economiei Arădene – eveniment de amploare care se va desfăşura în perioada 17-20 mai, în oraşul nostru.
Edilul Aradului a prezentat modul de organizare a târgului la Expo Arad, precizând că „în Pavilionul A vom avea 25 de firme, în Pavilionul B – 12, în Pavilionul C – 22, iar la etaj vor fi amenajate nouă standuri destinate companiilor chineze şi un stand pentru Consiliul Judeţean. În exterior va fi o zonă de logistică. Programul evenimentului include şi Gala Diplomaţiei în cadrul căreia vom încerca să aducem cât mai mulţi diplomaţi pentru a le prezenta stadiul economiei arădene şi proiectele noastre pentru dezvoltarea economică a Aradului”, a explicat primarul Gheorghe Falcă.
„Una dintre acţiunile cele mai importante ale acestui târg o reprezintă vizita unui grup de oameni de afaceri din Republica Populară Chineză. Este vorba de 50 de directori generali şi directori de consilii de administraţie în special din Provincia Hainan cu care suntem înfrăţiţi. Este cea mai importantă delegaţie care a fost vreodată prezentă în regiunea de vest şi ne dorim ca aceşti investitori să găsească parteneri cu care să colaboreze şi să găsim soluţii pentru a câştiga ambele ţări”, a punctat preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca.
„Târgul Economiei reprezintă o premieră naţională, datorită considerentelor economice şi a anvergurii pe care o are acest eveniment. Vor fi prezente toate marile întreprinderi din Arad, din domeniul industriei şi al serviciilor. De asemenea, sunt invitaţi ambasadori, reprezentanţi ai localităţilor înfrăţite cu judeţul Arad şi cu municipiul Arad. Sperăm ca prezenţa mesagerilor activităţilor economice arădene să fie simţită peste tot în ţările cu care avem colaborări şi parteneriate”, a subliniat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.
Marele absent
Preşedintele României, Klaus Iohannis, nu va putea participa la evenimentul de la Arad, fiind prezent exact în acea perioadă la summitul de la Bruxelles. Autorităţile locale aşteaptă acum confirmarea prezenţei unui consilier prezidenţial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!