Evenimentul, aflat la a 16-a ediție, va avea loc la Sala Sporturilor Victoria din Arad. Deschiderea oficială va avea loc joi, 5 mai , ora 10.00. La eveniment și-au confirmat prezența 29 de unități de învățământ care își vor prezenta oferta educațională pentru anul școlar 2016-2017. Pe parcursul celor două zile, peste 2.000 de elevi de clasa a VIII-a din tot județul sunt așteptați să viziteze standurile unităților de învățământ. Acestora, precum și unităților de învățământ participante la târg le vor fi oferite broșuri cu oferta educațională pentru anul școlar următor.
„Târgul Educației 2016”
„Târgul Educației 2016”
În perioada 5-6 mai a.c., Inspectoratul Școlar Județean Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Camera de Comerț și Industrie Arad, organizează „Târgul Educației”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Câte comenzi au fost plasate anul trecut pe www.libris.ro, care sunt categoriile de carte preferate de arădeni, ce titluri s-au comandat?
Local
S-a vorbit mult în ultima vreme despre arădeanul care a încasat o avere prin simplul fapt că s-a pensionat, generând un val de indignare în rândul societății. Despre suma primită și despre profitul Romsilva aflați din interviul care urmează.
Ştiri sportive
Jucătoarea de tenis Simona Halep, fostă număr 1 mondial, a vorbit despre retragerea din activitate, marți seara, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, cu 6-1, 6-1, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), spunând că întotdeauna a fost realistă, iar în momentul de față corpul său nu mai duce atât de mult ca să revină la nivelul de dinainte.
1
Mapamond
Mexicul a început marţi să desfăşoare 10.000 de soldaţi la frontiera cu SUA, aşa cum s-a angajat luni, în schimbul unei suspendări a ameninţării americane cu taxe vamale de 25% asupra produselor mexicane, a anunţat preşedinta Claudia Sheinbaum, relatează AFP.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a alocat marţi o nouă anvelopă financiară în valoare de 250 de milioane de euro pentru a sprijini Republica Moldova în 2025 în faţa „şantajului energetic” al Moscovei după oprirea livrărilor de gaz rusesc către regiunea separatistă Transnistria, informează marţi AFP.
3
Mapamond
Cinci persoane au fost împușcate, marți, într-o școală în orașul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a anunțat poliția, potrivit agențiilor AFP, Reuters și EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!