Consiliul Judeţean Arad organizează, chiar în săptămâna Floriilor, Târgul Florilor, care se va desfăşura pe platoul din faţa instituţiei. Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean, a anunțat că evenimentul va avea loc în perioada 8-9 aprilie, în intervalul orar 10:00-21:00, pe platoul din fața CJA, aflat pe strada Corneliu Coposu. Vor fi prezenți 38 de comercianți, care vor expune produse dintre cele mai diverse, având ca temă, în principal, celebrarea primăverii.
„Invităm arădenii într-un număr cât mai mare să vină la târg, să fie alături de producătorii locali și să încurajeze tot ce înseamnă promovarea bunătăților arădene. Târgul Florilor este un târg tematic, dedicat nu doar primăverii, ci și sărbătorilor pascale. Vizitatorii vor putea cumpăra flori, plante ornamentale, lavandă și produse din lavandă, decorațiuni de curte și miere. În zona de alimentație publică vor fi comercianți de mezeluri, brânzeturi, burgeri, răcoritoare și înghețată, clătite, cozonaci secuiești, bere, mâncare gătită”, a anunţat Bulbuc.
„Organizarea de târguri a devenit deja tradiție la nivelul Consiliului Județean. În anul 2022, instituția a organizat zece astfel de evenimente, unele dintre ele în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Arad. Pe lângă aceasta, în fiecare zi de joi oferim spațiu pentru un târg de produse locale, în căsuțele de pe platoul Consiliului Județean și, prin astfel de activități, suntem singurul Consiliu Județean din România care își oferă spațiul producătorilor locali pentru promovarea și vânzarea produselor”, a mai completat vicepreședintele CJA.
Târgul Florilor este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Național de Turism Arad și Centrul Cultural Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!