Stațiunea Moneasa găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 18 și duminică 19 august, unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate artei meșteșugurilor populare tradiționale specifice județului nostru.
Numeroși meșteri populari își vor expune cu această ocazie cele mai însemnate creații pe aleea principală a stațiunii începând din fața Hotelului Parc.
Artiștii populari olari, țesători, pictori își prezintă obiectele realizate în atelierele și gospodăriile proprii. Vizitatorii pot asista, de asemenea, la procesul de creație a vaselor din ceramică, a covoarelor țesute la război sau a costumelor populare decorate cu migală și pasiune de către meșteri, împreună cu copiii și nepoții lor, sub privirea celor interesați aflați în aceste zile în frumoasa stațiune de la poalele Codrului Moma.
Ediția jubiliară (a X-a) din această vară demonstrează pe de-o parte tradiția artei artizanale și a meșteșugurilor existentă în județul Arad și pe de altă parte preocuparea Centrului Cultural Județean Arad în păstrarea și conservarea acestei valoroase părți a patrimoniului de artă populară tradițională arădeană.
„Târgul Meşterilor Populari” se va deschide cu „Parada portului tradiţional” la care vor participa numeroase ansambluri folclorice arădene.
Festival
Duminică, 19 august, de la ora 14.30, pe scena Teatrului de vară din Moneasa se desfăşoară cea de-a 43-a ediţie a Festivalului-concurs interjudeţean al tinerilor solişti de muzică populară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!