ARAD. Cu 25 de focare de pestă porcină africană active, după ce 20 de focare au fost stinse la sfârșitul săptămânii trecute, deschiderea târgurilor de animale este imposibilă în Arad. Un anunț lansat la nivel național pe paginile de specialitate a readus în discuție deschiderea târgurilor, după ce un senator PSD ar fi obținut promisiunea de la directorul ANSVSA că târgurile se vor deschise până la finele lunii mai. Momentan informația nu a fost confirmată de către directorul Autorității Sanitar Veterinare, iar în condițiile legislative actuale nici nu ar fi posibil.
„În zona noastră cu siguranță nu se poate vorbi despre redeschiderea târgurilor de animale. Avem focare active de pestă porcină africană și răspândirea acestei boli impune măsuri tot mai drastice în multe localități din județ. Momentan avem 25 de focare active, după ce la sfârșitul săptămânii trecute am reușit să închidem 20 de focare. Totuși, aceste focare impun restricții, în primele zile de la depistarea focarelor fiind chiar interzisă mișcarea oricărui tip de animale în acele zone. Așadar, aplicat pe legislația actuală cu siguranță nu putem vorbi de o redeschidere a târgurilor de animale”, a punctat dr. Marcel Roșu, directorul DSVSA Arad.
Pesta porcină africană a făcut ravagii în Arad, din luna august a anului trecut, atunci când a fost confirmată prezența molimei în județ, fiind ucise aproximativ 24 de mii de capete de animale. Pe lângă focarele identificate la persoane fizice sau la micii crescători din județ, au existat și două mari focare la exploatațiile de suine din județ: la Macea și Satu Nou. Din păcate, virusul este departe de a-și fi spus ultimul cuvânt în Arad, un nou mare focar fiind în curs de confirmare la Șiclău. Potrivit directorului DSVSA Arad au fost prelevate probe și urmează ca în cursul zilei de miercuri, 21 aprilie, să fie primită și confirmarea infectării, însă în proporție de 99% pesta porcină a fost identificată deja. În cauză este o altă mare fermă de porci unde sunt în prezent 16 mii de capete.
Trimite articolul
XAha….las sa vanda Lidl si Kaufland….astia sunt buni…..
-
Kaufland si Lidl pot vinde orice fara nici o problema. Numai la noi in tara exista pesta porcina bineinteles. Pesta porcina nu are pasaport covid sa plece afara din tara. Ne scuzati ca existam si noi pe aici …. Alo supermarketurile nemtesti….!!!!
-
linistiti-va, piata de la Pancota e deschisa. fermierii va asteapta sa le cumparati animalele.
dar stai ca uitasem, voi nu va permiteti sa platiti benzina pana acolo, daramite sa cumparati animalebuni de gura atat sunteti
-
dar atunci targul de la bucuresti cu voiculescu de ce a functionat 2 zile , era aviara, porcina sau turbare