Nu vor să împovăreze consumatorul de cultură şi încearcă să atragă cât mai mulţi arădeni către Muzeu şi Bibliotecă. Asta pare că îşi doreşte Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află cele două instituţii de cultură. CJA a pus la transparenţă două hotărâri de consiliu care se referă la menţinerea, în marea majoritate, a tarifelor în anul 2021 la acelaşi nivel la care sunt în prezent. Dacă vorbim despre tarifele care vor fi practicate de Biblioteca Judeţeană, un abonament anual va costa, şi la anul, 10 lei, iar accesul pentru o zi va fi taxat cu 2 lei. Studenţii, elevii peste 14 ani şi pensionarii care au venituri mai mari de 1.500 de lei lunar vor beneficia de o reducere la jumătate a preţului abonamentelor. Totodată, elevii sub 14 ani, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei lunar, veteranii, şomerii, militarii în termen şi persoanele cu handicap beneficiază de gratuitate când vine vorba de accesul în bibliotecă. Şi restul tarifelor practicate de Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” vor rămâne aceleaşi şi în 2021.
Dacă vorbim despre Complexul Muzeal Arad, tarifele de vizitare rămân aceleaşi şi anul viitor, respectiv 4 lei de persoană pentru fiecare secţie vizitată, cu menţiunea că studenţii, pensionarii, elevii şi preşcolarii beneficiază de reduceri cuprinse între 50 şi 75 la sută. Taxa de intrare la expoziţia Festy este de 10 lei, iar categoriile menţionate mai sus beneficiază de aceleaşi reduceri. În rest, la fel ca şi în cazul bibliotecii, şi celelalte taxe vor rămâne neschimbate.
Mici modificări la CCJA
În ceea ce priveşte Centrul Cultural Judeţean Arad, taxele şcolare de la Şcoala Populară de Arte rămân neschimbate anul viitor, la acelaşi nivel cu cel al acestui an. Apar, însă, modificări în ceea ce priveşte taxele care vor fi plătite pentru taberele de la Moneasa şi de la Căsoaia. Dacă, anul acesta, o persoană plătea, pe zi, 79 de lei pentru cazare şi masă la Tabăra Moneasa, anul viitor va fi achitată o taxă de 100 de lei. În schimb, taxa pentru cazare, fără masă, rămâne neschimbată, la 50 de lei pe zi. În ceea ce priveşte Tabăra Căsoaia, cazarea şi masa pentru o zi va costa 90 de lei de persoană, faţă de 79, în prezent. Cazarea, care anul acesta costă 39 de lei de persoană pe zi, va costa 40 de lei de anul viitor. În rest, tarifele rămân neschimbate.
Trimite articolul
XÎntrucȃt titlul “Tarife neschimbate PE cultură” nu se referă la culturi agricole, este vorba despre tarifele (care rămȃn) neschimbate PENTRU cultură. De ce tot schilodiţi limba romȃnă, ce aveţi?