E singurul punct de pe ordinea de zi (majoritatea făceau referire la aprobarea organigramelor, a statului de funcții și a regulamentelor de organizare la instituțiile subordonate CJA) care a iscat o mică dispută verbală și a împărțit voturile: 15 pro și 13 contra (din care două abțineri). Insuficiente, într-o primă fază, pentru ca proiectul de hotărâre să fie adoptat. Și au pornit discuțiile.
O mică dispută pe majorare
Au fost puse întrebări din partea consilierului județean Mircea Purcaru, au fost oferite răspunsuri din partea președintelui CJA, Nicolae Ioțcu. „De ce trebuie majorate tarifele și nu se ține cont de puterea de cumpărare a cetățenilor ?”, „De ce e nevoie de subvenție?”. „Avem tarife cu 30% mai mici decât orice alt tarif practicat pe piață arădeană de transport”, a replicat Ioțcu. În ceea ce privește păstrarea subvenției, explicația sunt traseele nerentabile. „Subvenționăm doar traselee nerentabile pe care nici un operator nu le-ar lua în calcul. Trebuie să asigurăm transportul și pe acele zone chiar dacă nu sunt rentabile din punct de vedere economic”, a explicat Ioțcu. Au mai intervenit și alți consilieri, unii pro majorare cu argumentul că atât motorina cât și celelalte piese au prețuri mai mari, alții contra. Ultima majorare a avut loc în 2011.
Totul s-a calmat însă după ce secretarul de ședință a anunțat că, totuși, sunt suficiente voturi ca proiectul de hotărâre să treacă, pentru că „e nevoie de majoritatea din cei prezenți și nu din numărul total de consilieri”. Gândul de pe urmă care a stins toată discuția, tarifele au fost majorate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!