Duminica a 10-a după Rusalii s-a constituit într-o aleasă sărbătoare pentru credincioşii filiei Bacăul de Mijloc, aparţinătoare Parohiei Ţela, din cuprinsul protopopiatului Lipova. Prin strădania preotului paroh Gheorghe Aurel Blidariu şi cu sprijinul enoriaşilor şi a altor oameni inimoşi, biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” s-a înnoit, urmare unor ample lucrări de reparaţii capitale exterioare şi de acoperiş şi prin înveşmântarea interiorului cu pictură nouă, lucrare a preotul pictor Ilica Cornel de la parohia Belotinţ, protopopiatul Lipova.
În dimineaţa zilei un ales sobor de preoţi în frunte cu protopopul Lipovei, Crinel Onea, împreună cu un număr mare de credincioşi şi de copii au întâmpinat pe Înaltpreasfinţitului Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care după cuvântul de bun venit, a mulţumit pentru invitaţia făcută şi pentru primirea călduroasă. În continuare Înalt Preasfinţia Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii urmată de Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind date de către corul bărbătesc din Bata, condus de părintele Vasile Matei. La momentul cuvenit Înaltpreasfinţitul Timotei a rostit cuvântul de învăţătură, despre unitatea Bisericii, oglindită în relaţiile dintre membrii ei, care au o structură familiară ce permite o lucrare spornică pe planul asistenţei sociale, aceasta mai ales în cadrul anului închinat în Patriarhia Română îngrijirii bolnavilor, totul temeluit pe citirile Duminicii(I Corinteni 4 şi Matei 17) şi anume pe grija părinţilor faţă de copii, arătând că fiecare generaţie e bine să urmeze pilda celor anterioare, veghind totodată asupra formării sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a celor următoare. Chiriarhul a hirotesit întru Iconom Stavrofor, pe preotulparoh Gheorghe Aurel Blidariu de la Parohia Ţela pe preotul Dumitru Popa de la parohia vecină, Neudorf. În încheiere preotul paroh a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru grija părintească şi pentru faptul că a descins în filia păstorită pentru a binecuvânta şi sfinţi lucrările săvârşite. Ziua de sărbătoare la biserica din Bacăul de Mijloc s-a încheiat cu o agapă creştinească la Căminul cultural din localitate.
Localitatea Bacăul de Mijloc aparţine de comuna Bata şi este filie a parohiei Ţela, fiind aşezată în stânga râului Mureş, la 40 km. de oraşul Lipova şi la 20 de km. de oraşul Făget. A dat generaţii de preoţi care s-au remarcat în vremuri de restrişte: preoţii Tora, Petru, Alexandru şi Constantin Popovici din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi de generaţiile preoţilor Laurenţiu, Laurenţiu junior şi Traian Bârzu, pentru care s-a săvârşit o Panahidă în timpul înconjurării cu Sfintele moaşte. Până în anul 1963 Bacăul de Mijloc a figurat ca parohie de sine stătătoare, după care a intrat ca filie în componenţa Parohiei Ţela.
În după-amiaza zilei Înalt Preasfinţitul Timotei a vizitat şantierul de reparaţii a bisericii din Ţela ca şi cel de amenajare a Centrului pentru îngrijirea vârstnicilor, al Arhiepiscopiei Aradului, din parohia Dorgoş, acelaşi protopopiat. La reîntoarcerea spre reşedinţă chiriarhul a poposit în biserica din parohia Sâmbăteni unde a participat la desfăşurarea programului duminical al Asociaţiei ,,Oastea Domnului”, adresînd celor prezenţi un părintesc cuvânt de învăţăturădespre consistenţa pe care cultul Maicii Domnului o dă structurii familiare în cadrul organismelor bisericeşti şi a asociaţiilor aflate în legătură cu aceasta, reiterând îndemnuri şi idei în favoarea afirmării şi întăririi unităţii din cadrul Oastei, exprimate fraţilor ostaşi la întunirea anuală a Adunării pe ţară de la Arad din 29 iulie curent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!