În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a târnosit biserica din Parohia Bocsig Gară. Ierarhul a fost întâmpinat de către protopopul locului, părintele Adrian Zaha, de preotul paroh Răzvan Trip şi mulţime de tineri şi credincioşi îmbrăcaţi în costume populare. Imediat după sosire a avut loc slujba de târnosire. Biserica a fost înconjurată de Ierarhul arădean şi soborul slujitor, stropită cu apă sfinţită şi târnosită cu Sfântul şi Marele Mir. La interior, Înaltpreasfinţia Sa a refăcut Sfânta Masă, în piciorul căreia au aşezat moaşte de martir, a fost unsă cu Sfântul şi Marele Mir şi împodobită cu sfintele veşminte şi obiectele liturgice. De asemenea, icoanele de pe catapeteasmă şi pictura au fost sfinţite. După aceasta, în biserica cu hramul Sfântul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, nou târnosită, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească.
În cuvântul de învățătură cu titlul ,,Ridicarea continuă a tineretului” (Cf. Gal.1; Lc. 7), chiriarhul a arătat, în legătură cu convertirea Sfântului Ap. Pavel și intrării în comuniunea apostolilor, ridicarea credinciosului din orice cădere spre un nou început al vieții cu permanentă îmbunătățire. Aparte s-a insistat asupra atenționării celor tineri care pot fi mai lesne expuși încercărilor, situație în care este de trebuință invocarea proniei dumnezeiești spre ajutor. Zidirea unei biserici este ilustrarea adecvată pentru ridicarea spirituală continuă a fiecărei generații spre mulțumire personală și colectivă, consolidând familia și implicit propășirea societății. Misiunea parohiei si mănăstirii în anul omagial pe care-l parcurgem, înscrie între multiplele obiective, pe cel al formării tineretului în școală și viață, iar aceasta pentru atingerea scopului mântuitor al Bisericii prin asigurarea unei trăiri de înaltă ținută creștină, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Scurt istoric al bisericii
Această biserică a fost construită relativ recent, după evenimentele din decembrie 1989, între anii 1992- 2011. Este construită din cărămidă, tencuită la exterior şi pictată la interior. Pictura a fost executată în tehnica frescă de către pictorul bisericesc Popescu Constantin din Rădăuţi. Biserica este în formă de navă, având două abside laterale în naos. Acoperişul este din tablă. Părintele paroh Jurcă Ioan este cel care a coordonat lucrările de construcţie şi de pictură, dar nu a mai reuşit să-şi vadă ctitoria târnosită, trecând la Domnul în luna august 2012.
Protos. Iustin Popovici
Citiți principiile noastre de moderare aici!