Fiind o iniţiativă a unui grup de parlamentari PSD, cu destul de mare impact electoral, nu a fost trecută în termen pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, aşa că a fost adoptată în mod tacit. Senatul, însă, este Cameră decizională şi se pare că va fi respinsă. Asupra problemei am chestionat un senator şi un deputat PDL Arad, respectiv, Ovidiu Marian şi Lucian Riviş Tipei.
Ovidiu Marian, senator
„Vom corecta greşeala pe care au făcut-o colegii noştri deputaţi. În toată lumea televiziunea publică este susţinută prin taxe, pentru că toţi cetăţenii beneficiază de ea. Ca atare, toată lumea trebuie să plătească, pentru că nu poţi beneficia de un serviciu public fără să plăteşti. Personal, voi vota pentru respingerea iniţiativei, fiind vorba despre o simplă chestiune populistă a iniţiatorilor”
Lucian Riviş Tipei, deputat
„Din moment ce nu a fost dezbătută şi votată în Camera Deputaţilor, nu se poate spune că a fost o greşeală a noastră. Din altă perspectivă, părerea mea este că ar trebui umblat un pic la normele metodologice, adică să nu plătească taxă cei care, în mod evident chiar nu beneficiază de acest serviciu. Oricât de mult ne-ar displăcea, trebuie să recunoaştem că sunt români care chiar nu au şi nu au avut niciodată televizor, iar pentru unii banii aceia, cât de puţini ar fi, înseamnă ceva”.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!