Ieri, ultimul cuvânt l-a avut primarul, care i-a chemat pe aleşi la încă o şedinţă pe tema taxelor. Cum de s-a declanşat acest război neanunţat? Primarul Falcă ar fi vrut unanimitate la votul taxelor şi impozitelor locale, pentru că acestea nu cresc defel, în viziunea sa, ba chiar scad pe alocuri, în timp ce Opoziţia, (doar) prin vocea lui Ionel Ciupe, nu ar fi vrut nici măcar o schimbare în rău. Iar taxa de ocupare a domeniului public a revenit la tariful piperat de prin 2011, aşa că…
Ca atare, au fost momente tensionate în comisiile reunite de dinainte de şedinţa CLM, au fost acuze dure, lovituri sub centură şi mulţi nervi. S-au pus chiar probleme legate de IQ-ul consilierilor şi de cine umblă cu minciunea în CLM.
O întâlnire separată între preşedinţii de comisii din CLM ar fi trebui să-i îmbuneze pe toţi, însă aceasta a dus doar la stabilirea armelor cu care se va lupta. La final, la momentul votului, proiectul privind taxele a primit doar şapte voturi pentru, adică nu a adunat nici măcar voturile tuturor aleşilor Puterii. Edilul nu a vrut să accepte ca Opoziţia să nu voteze proiectul, aşa că prin abţineri a prelungit suspansul până mâine, sau poimâine, până când (speră primarul) atitudinea Opoziţiei va fi schimbată. Şi trebuie schimbată, în viziunea sa, până la finele anului, căci nu se poate intra fără taxe în noul an.
Societatea civilă a intrat şi ea pe fir şi a complicat şi mai mult problema. A sesizat că proiectul nu a stat la transparenţă decizională, aşa cum obligă legea, şi s-au făcut sesizări la Prefectură pe temă. După şedinţă, atât CLC, cât şi Mişcarea arădeană au trimis comunicate de presă pe tema proiectului, a transparenţei ratate şi a doleanţelor societăţii civile.
Iar lupta s-ar putea complica şi mai mult dacă zvonurile legate de apariţia în Monitorul Oficial, vineri, a hotărârii privind creşterea taxelor locale cu 16% se vor confirma. Şi atunci, nemulţumirea edilului legată de faptul că aleşii Opoziţiei nu au votat taxele nemajorate ale anului 2013, dar şi cea a Opoziţiei, că taxa de ocupare a domeniului public a ajuns la 3,4lei/mp/zi, se vor şterge, lăsând desigur loc altor nemulţumiri, şi mai mari, de ambele părţi.
„Nici prin gând nu mi-a trecut că un proiect care e identic cu hotărârea din acest an privind taxele şi impozitele locale nu va trece de aleşii USL. Pentru mine e foarte clar: să voteze toţi şi să îşi asume votul. E obligatoriu ca CLM să-şi asume taxele. Asta cu atât mai mult cu cât cei din Opoziţie nu au venit cu nici un amendament la proiectul nostru, ci doar au criticat şi au votat împotrivă fără să cunoască nimic”, a motivat Gheorghe Falcă propunerea unei noi şedinţe, în conferinţa de presă fulger organizată după şedinţa CLM.
În CLM, Ionel Ciupe l-a acuzat însă pe edil că minte când spune că Opoziţia nu vrea să voteze taxe reduse, în condiţiile în care la taxa de ocupare a domeniului public e propusă o majorare, pe zona centrală, de la 1 la 3,4 lei! Că zonarea schimbă regulile jocului aici, sau faptul că se revine la o taxă din 2011, înainte ca strada Meţianu să scadă taxa, în 2012, n-au fost argumente suficiente ca Opoziţia să accepte majorarea sau întregul proiect privind impozitele.
Supărarea şi-a spus atunci cuvântul, iar consilierii PDL au hotărât să dea actului doar atâtea voturi „pentru” cât pentru a trece să fie nevoie şi de voturile „pro” ale aleşilor USL. Care nu au venit.
Astăzi e o nouă zi de vot. Dacă proiectul va fi votat, aşa cum speră Puterea, societatea civilă ameninţă că acesta nu va trece de justiţie. Pentru că, spun CLC şi Mişcarea arădeană, nu a stat nici o zi din cele 30 obligatorii la transparenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!