ARAD. Primăria Municipiului, prin Direcţia Venituri, va da startul colectării impozitelor şi taxelor de la populaţie abia la mijlocul lunii ianuarie. Potrivit informaţiilor furnizate de Corina Drăghici, data exactă în care începe colectarea impozitelor datorate de contribuabili va fi stabilită în scurt timp. „În perioada aceasta se efectuează lucrări de mentenaţă, de reiniţializare a sistemului pentru noul an”, a precizat Corina Drăghici. Tot după reiniţializarea sistemului informatic, arădenii vor avea posibilitatea de a afla, pe site-ul Primăriei la secţiunea plăţi on-line, folosind funcţia de consultare, cât exact datorează pentru 2014.
Impozitele şi taxele locale au rămas la acelaşi nivel ca şi anul trecut, o excepţie fiind faptul că aleşii locali au aprobat o rezonare a municipiului, pentru două dintre cartierele mărginaşe. Hotărârea Consiliului Local Arad privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale poate fi consultată atât la avizierul Primăriei, cât şi pe pagina de internet a instituţiei, la secţiunea Hotărâri.
Termenul pentru achitarea impozitelor şi taxelor locale aferente primului semestru al lui 2014 este de 31 martie. Dacă arădenii optează să plătească, până la această dată, impozitul pe clădiri pentru întreg anul, aceştia vor beneficia de o reducere de 5% din totalul sumei datorate.
Buni platnici
Ca şi în anii trecuţi, Primăria Arad mizează pe faptul că arădenii sunt buni platnici, aceştia preferând să fie la zi cu impozitele şi să le plătească integral în prima parte a anului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!