Gheorghe Falcă ne-a declarat ieri că a făcut încă un pas spre concretizarea zonei, în condiţiile în care Primăria Arad lucrează în aceste zile la un proiect privind transportul în regim de taxi în zona metropolitană.
În proiect se vorbeşte de un tarif de oraş, de un tarif destinat celor opt comune din zona metropolitană (Livada, Vladimirescu, Fântânele, Şofronea, Zimand, Zădăreni, Şagu şi Frumuşeni) şi un tarif de exterior (tariful doi).
Proiectul ce va sta pe masa aleşilor are, potrivit edilului, şi menirea de a-i salva pe taximetrişti, în condiţiile în care, se pare, pe lege numărul autorizaţiilor de taxi (1200 în prezent) ar trebui reduse.
A.B.
Trimite articolul
Xgh.falca este aceeasi persoana cu “acel gh.falca ?adica dl.primar al municipiului arad?sau este orice gh de pe strada…o fi primarul smenar inculpat pentru coruptie,dar inca este in functie,si atunci este normal sa fie prezentat ca si gh.falca,primarul numicipiului arad…asa se cuvine,daca ne respectam blazonul,nu diploma de jurnalist…
tarif 1 pana la zadareni sau frumuseni ? niciodata nu se va intampla asa ceva, doar daca ne plateste falca drumul inapoi spre arad. avem niste edili incompetenti care nu sunt in stare sa faca niste stati de taxi, dar stiu sa ne ia baniii pentru statile infecte si pline de gropi. sindicatul ce face doarmeeeeeeeeee???????????????????.
multi dintre ei nu respecta legea si nici pe ceilalti participanti la trafic. cum o sa respecte aceasta lege? ca nu ii controleaza nimeni ei fac ce “vor muschii lor” sa fie clar. Uitati-va cum parcheaza in spate la teatru cate 30-35 pe 10 locuri si stau in portile oamenilor sa nu poti iesi din curte stau paralalel ocupand 2 benzi ba mai stau si in colt cu balcescu pe zebra sa oblige pietoni sa circule pe carosabil. la fel fac si pe vf. cu dor ( la statuie ) unde desi au statia dupa coilt, (unii) stau pe vf. cu dor. pe zebra si in plina intersectie Nu-i intereseaza linia continua sau semaforul. se baga in fata ta oblic daca stai la “rosu” sa poata trece primul. Intorc pe linia continua fara jena ( si in statia de la spitalul judetean si in fata politiei judetului!!!!) la pod micalaca spre centru merg inainte pe banda 2 ( rosu) cand ea obliga la viraj stanga cand se face verde si il “strange ” bine pe cel ce merge normal pe banda de mers spre centru. La miorita vin dinspre centru si vireaza la stg. desi e interzis. etc etc. asa ca……asta e. Nu zic sunt si taximetristi corecti dar nu prea multi sa fie clar. goana dupa un leu ii face sa nu respecte pe nimeni si nimic. A L O !!!! domnilor de la politie e tare greu sa fiti putin atenti la asemena lucruri?? sau nu se poate…..?