Conform unui comunicat al Instituției Prefectului Județului Arad, în ultimele ședințe ale Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad au fost luate mai multe măsuri, cu scopul prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus, printre care și câteva care îi privesc pe cei care desfășoară activități în regim de taxi. Astfel, aceștia sunt oblicați să își dezinfecteze autoturismele de cel puțin două ori pe zi, obligatoriu înainte de intrarea în tură, „printr-o societate specializată care să ateste efectuarea operațiunii printr-un document care va fi afișat la vedere în habitaclul autoturismului”.
Șoferilor de taxi le este interzis să ia în mașini mai mult de două persoane, iar acestea trebuie să ocupe locurile din spate ale autoturismului. De asemenea, li se interzice taximetriștilor să onoreze comenzi din zona de frontieră, inclusiv din punctele de trecere a frontierei de stat.
Transport spre fabrici
S-au luat totodată și măsuri care îi vizează pe cei care fac transport de persoane pentru fabricile din Arad. Aceștia „vor lua măsuri astfel încât să fie respectate, la fiecare cursă, toate prevederile actelor normative în vigoare, inclusiv distanța minimă dintre pasageri, necesară pentru evitarea răspândirii noului tip de coronavirus”, conform Instituției Prefectului.
Trimite articolul
XBATAIE DE JOC.NU CIRCULA TRAMVAIELE SAMBATA-DUMINICA.NU,TOTI AVEM BANI DE TAXI.RUSINEE,IN LOC SA LE SUPLINEASCA-SA FIM LA DISTANTA UNUL DE ALTUL-ORDINARII DIN PRIMARIE(MINTI-LUMINATE),EI LE REDUC-SA VA FIE RUSINEEEEEEEE