La nivel naţional, taximetriştii au pregătit un protest de amploare împotriva benzinăriilor, fiind nemulţumiţi de preţul tot mai mare al carburantului. La acest protest au fost aşteptaţi să se alăture toţi şoferii din breaslă, dar la Arad acţiunea nu a fost luată în seamă. „În cadrul biroului executiv al Camerei Taximetriştilor s-a hotărât să nu se participe în mod organizat şi în numele camerei la acest protest. S-a ajuns la concluzia că nu se întrevede nicio rezolvare a situaţiei actuale, chiar dacă taximetriştii arădeni ar participa la protest. Şi noi suntem foarte nemulţumiţi de preţul benzinei, dar trebuie să fim realişti şi să recunoaştem faptul că nu benzinăriile sunt de vină pentru creşterile de preţuri”, a declarat Daniel Tomuţa, preşedintele Camerei Taximetriştilor.
Încasări mici
Taximetriştii şi-au motivat decizia prin faptul că, şi aşa, în această perioadă, încasările sunt foarte mici. Pierderea timpului cu acest protest ar duce implicit la diminuarea încasărilor, iar, din spusele şefilor, taximetriştii o duc greu. „Cheltuielile pentru taximetrişti sunt mai mari pe zi ce trece. De la 1 ianuarie, la Casa de Pensii, taximetriştii vor trebui să plătească 222 de lei lunar, în situaţia în care, până în acest an, suma maximă plătită era de 100 de lei pe lună. Şoferii sunt speriaţi, pe bună dreptate, de faptul că încasările sunt tot mai mici, iar cheltuielile tot mai mari”, a adăugat Tomuţa.
Preşedintele participă
Cu toate că asociaţia pe care o conduce nu va participa la acest protest, preşedintele Camerei Taximetriştilor va fi printre protestatari. „Eu voi participa la această acţiune, chiar dacă biroul executiv al camerei a decis să nu participăm în mod organizat. Nu am putut să oblig pe nimeni să participe la protest, dar eu, în nume personal, voi fi prezent”, a adăugat Daniel Tomuţa.
Joi, de la 8
Protestul propriu-zis se va desfăşura joi, de la ora 8.00 la 12.00. În cadrul acţiunii se va încerca blocarea benzinăriilor, dar în limitele legii. Practic, se va alimenta foarte puţină benzină, de câţiva lei, se vor spăla parbrizele timp îndelungat şi vor fi folosite alte tertipuri pentru a sta cât mai mult la pompă.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!