De la două luni la două ore. La atât se reduce timpul de aşteptare a diagnosticului unui pacient suspectat că ar suferi de tuberculoză (TBC). Consiliul Judeţean Arad a cumpărat pentru „noul Spital TBC” din Grădişte un aparat – GeneXpert – pentru depistarea genetică a tuberculozei şi rezistenţa la antibiotice, pacienţii beneficiază de o diagnosticare mult mai rapidă a bolii. Fiind o tehnică modernă, diagnosticarea durează puţin peste două ore. Se pot realiza patru teste în acelaşi timp, comparativ cu tehnica clasică, folosită anterior, care dura aproximativ 60 de zile. Datorită noului aparat, se câştigă timp inclusiv în prescrierea tratamentului, crescând şansele de vindecare.
Până în prezent, s-au realizat aproximativ 500 de teste cu dispozitivul nou achiziţionat.
„Noul spital TBC, finalizat exclusiv din fondurile Consiliului Judeţean, este dovada faptului că, pentru noi, sănătatea publică este pe primul loc. Muncim ca arădenii să beneficieze de servicii medicale moderne şi profesionale, la ei acasă. Consiliul Judeţean a investit doar anul trecut 2 milioane de euro în Spitalul Judeţean şi am realizat proiecte de 58 de milioane de euro pentru construirea de noi spitale şi secţii” – spune Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!