ARAD. Situaţie inedită pentru învăţământul arădean. O învățătoare și o educatoare din municipiu, au fost depistate cu TBC, zeci de elevi aflându-se acum sub tratament preventiv. Cele două cadre didactice activează în unităţi de învăţământ diferite, nu există nicio legătură între ele. Fiecare s-a prezentat la medic pentru că prezenta simptome pulmonare specifice, iar în urma analizelor s-a descoperit că au TBC.
„Se vedea clinic că sunt paciente bolnave. Aveau un sindrom de impregnare bacilară, erau palide, respirau greu, n-aveau poftă de mâncare, au slăbit mult, aveau tuse cu expectoraţie. Erau nişte persoane bolnave care ar fi trebuit să se investigheze la primul simptom de boală. Au avut o tuberculoză pulmonară pozitivă, eliminatoare de bacili Koch, ceea ce înseamnă că oricine vorbea cu ele putea să contacteze boala prin vorbit. După examenul radiologic pe care l-am avut, consider că au fost contagioase două-trei luni de zile şi au lucrat cu copiii în mediul infecţios. Puteau transmite boala” – spune dr. Gheorghe Nini, medic primar pneumolog, manager judeţean al Programului Naţional de control al Tuberculozei.
Teste peste teste
„Nu este vorba de un focar, ci de cazuri izolate, care sunt gestionate de cel mai apropiat dispensar de specialitate, împreună cu medicii școlari. Fiind vorba de cadre didactice, se face o anchetă pentru a se stabili care sunt contacții, atât copii cât și adulți”, a declarat pentru Mediafax dr. Loredana Ungureanu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad. Ea a mai precizat că școala și grădinița unde predau cele două cadre didactice au fost dezinfectate. Elevii şi preşcolarii de la cele două unităţi de învăţământ au fost testați, iar în cazul celor cu teste pozitive la microbacteriile care provoacă boala, s-a recomandat tratament preventiv.
Cazul este gestionat de către medicul pneumolog Nini Gheorghe, care conduce la nivel de județ programul național de control a TBC. Acesta a declarat pentru Mediafax că în cazul copiilor și adulților testați se aplică chimioprofilaxia, tratament preventiv care durează șase luni. Este vorba de aproximativ 30 de copii și mai mulți dascăli din cele două unități de învățământ care primesc tratament de specialitate pentru a nu dezvolta boala pulmonară.
Originea problemei
La originea acestei situaţii stă o hotărâre de guvern, care datează de acum zece ani şi care a eliminat obligativitatea efectuării la angajare sau periodic a examenului radiologic pulmonar. „Dacă cele două cadre didactice şi-ar fi făcut radiografie pulmonară la începutul anului şcolar, nu se ajungea la problemele de acum” – opinează dr. Gheorghe Nini.
Citiți principiile noastre de moderare aici!