Șefa serviciului de contabilitate al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad a pierdut lupta cu o boală incurabilă. În vârstă de 61 de ani, Maria Toth a absolvit Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică în cadrul Academiei de Studii Economice din București. S-a angajat ca analist-programator la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în anul 1994, iar de șapte ani ocupa funcția de șef Serviciu Financiar-Contabilitate și Resurse Umane.
„,Maria a fost parte a colectivului nostru pentru aproape 30 de ani. Trei decenii în care a susținut demersurile artistice ale acestei instituții, fiind mai mult decât un profesionist desăvârșit al cifrelor. A înțeles și a iubit lumea teatrului, a fost o colegă așa cum mulți ne-am dori să avem. Ne va lipsi. Suntem alături de familia și oamenii dragi ei în aceste momente foarte grele”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad.
Transmitem și noi, pe această cale, sincerele noastre condoleanțe atât colectivului instituției, cât și familiei și apropiaților Mariei Toth.
Citiți principiile noastre de moderare aici!