Nu va fi dat nimeni afară dar nu vor mai fi înlocuiţi. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad va pierde 11 posturi, dacă propunerea va trece în şedinţa CLM de mâine. Fie că vor ieşi la pensie, fie că au plecat din teatru spre un alt loc de muncă, posturile pe care le-au ocupat vor fi desfiinţate. E vorba de şapte funcţii contractuale:un actor, un sufleur, un machior, un maestru de lumini sunet, un electrician şi un maşinist, dar şi de un portar, un confecţioner produse lemn şi un recuziter. Va fi desfiinţată, de asemenea, funcţia de director adjunct (economic), ale cărui atribuţii vor fi preluate de managerul general. Criza de personal invocată deseori de directorul Oniga va fi consfiinţită prin hotărărea CLM iar instituţia de cultură va fi nevoită să se descurce cu cei care au mai rămas.
Desfiinţări şi la Marionete
Reduceri de posturi şi la Teatrul de Marionete, unde vor fi desfiinţate şapte posturi: un croitor, un muncitor necalificat, un confecţioner produse lemn, o costumieră şi un electrician iluminare scenă. Va mai dispărea funcţia de şef birou activităţi culturale (care va deveni Compartiment de activităţi culturale) şi un secretar literar, din cadrul Compartimentului activităţi şi proiecte culturale.
Pompierii rămân
Singurul serviciu care va fi înfiinţat va fi Compartimentului Protecţia Muncii şi PSI, la Teatrul de Marionete Arad, „alcătuit dintr-o funcţie de execuţie contractuală de inginer, gradul profesional I, în subordinea directă a managerului, provenită prin diminuarea Biroului activităţi şi proiecte culturale cu o funcţie echivalentă”, se menţionează în proiect.
Variante vehiculate
Una din soluţiile care au fost vehiculate pentru a acoperi necesarul de personal ar fi externalizarea serviciilor, care însă de multe ori se dovedeşte a fi mult mai costisitoare. Trebuie luată în calcul şi varianta fuzionării celor două teatre, foarte discutată, care ar putea schimba, din nou, organigrama teatrală.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!