TCIS a scos la concurs nouă posturi de actor, regizor artistic, plasator, costumier și manipulant decor. Anunțurile de angajare, bibliografiile, dar și tematica pentru concursurile de ocupare în cazul posturilor de actor și regizor pot fi găsite pe site-ul instituției – teatrulclasic.ro – la secțiunea „Informații > Cariere”.
Departamentul artistic
Sunt căutate două actrițe și un actor, toți debutanți. La fel, în cazul postului de regizor artistic scos la concurs, candidații trebuie să fie debutanți. Trupa de Marionete a TCIS vrea să se mărească și ea, căutând un actor mânuitor păpuși-marionete debutant.
Probele practice vor avea loc pe 6 noiembrie, la sediul Teatrului Clasic. De la ora 11 vor intra în concurs candidații pentru posturile de actor și actor mânuitor păpuși-marionete, iar de la ora 13 candidații pentru postul de regizor artistic.
Administrativ și „Deservire scenă”
Totodată, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” este și în căutare de plasatori pentru sălile de spectacol (un post), costumieri (două posturi) și manipulatori decor (un post). Ultimele două necesită treapta profesională I.
Probele scrise pentru ocuparea acestor posturi se vor desfășura pe 7 noiembrie. Candidații pentru postul de plasator vor începe la ora 9, cei pentru postul de manipulant decor la ora 11, iar cei care candidează pentru posturile de costumier vor începe proba scrisă la ora 12.
Salariile
Conform statului de funcții al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, salariile de bază ale actorilor variază între 3.260 lei și 4.205 lei, în funcție de gradul sau treapta profesională și gradația acestuia. În cazul actorilor mânuitori, salariile variază între 3.423 lei și 4.205 lei, după aceleași condiții. Regizorii câștigă în momentul de față între 2.313 și 2.754 lei.
În ceea ce îi privește pe plasatori, veniturile acestora variază între 1.941 și 2.039 lei, cele ale manipulanților de decor între 1.875 și 1.983, în timp ce costumierii câștigă în jur de 2.300 lei lunar.
Echipa actuală
În momentul de față, echipa artistică a Teatrului Clasic cuprinde 30 de actori, dintre care trei debutanți, doi scenografi, un singur regizor artistic (restul fiind colaboratori ai teatrului) și 10 actori mânuitori păpuși-marionete, unul dintre aceștia fiind debutant. De asemenea, în echipă se regăsește și un coregraf, respectiv un consultant artistic. În total, echipa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” numără 102 angajați, șase dintre aceștia având funcții de conducere.
La final de noiembrie
Rezultatele concursurilor de ocupare a acestor funcții vor fi făcute publice undeva la finalul lunii noiembrie, urmând a fi afișate atât la avizierul instituției, cât și pe site-ul acesteia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!