Teatrul Hirschl ar putea fi salvat. Propunerea a venit de la consilierul judeţean Daniel Trifon, care a spus că, dacă Muzeul tot are nevoie de o clădire nouă, poate că Teatrul Vechi ar fi varianta cea mai bună. Dar să le luăm pe rând. Complexul Muzeal Arad a anunţat că are nevoie de o nouă clădire în care să fie scoase la lumină exponatele aflate, în prezent, în subsolul clădirii principale aflată în Parcul Mihai Eminescu. După ce a primit această solicitare, reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au întocmit un proiect de hotărâre care se referă la achiziţia unei clădiri care să ajungă, ulterior, în administrarea Muzeului, punând la bătaie 1,44 milioane de lei pentru viitoarea clădire. „Eu cred că aceasta este o oportunitate pentru patrimoniul istoric al municipiului Arad, putem să salvăm Teatrul Vechi, locaţie în care Muzeul să se extindă şi să o transforme în spaţiu expoziţional”, a propus consilierul judeţean Daniel Trifon. Preşedintele CJA, Iustin Cionca, a spus că „noi nu putem alege imobilul. Este vorba despre o achiziţie de pe piaţa liberă, se poate înscrie la această cerere de ofertă orice proprietar de clădire, nu putem îngrădi accesul altor posibili vânzători. Dar proprietarii Teatrului Vechi ar putea şi ei să depună o ofertă. În caietul de sarcini, există nişte cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească viitoarea clădire a Muzeului. Dacă aceste cerinţe sunt respectate de Teatrul Vechi, poate fi depusă o ofertă de către proprietarii imobilui”, a spus Cionca.
Trimite articolul
Xsi cam care sunt pretentiile consiliului cand e vorba de o cladire monument istoric? E ceva secret de nu se spune?
De 30 de ani se tot “salveaza”.Cine mai crede.Se asteapta sa se darame singur.Ma mir ca mai sta la verticala.Trist, dar adevarat.Continua nepasarea si incompetenta.