Înalta tehnologie pătrunde şi la Arhiepiscopia Aradului. Dovadă în acest sens stă intenţia instituţiei de a se dota cu computere, echipamente şi accesorii pentru computer. În detaliu, e vorba de 15 laptopuri şi 12 computere, cu software-ul aferent, un copiator color şi şase copiatoare alb-negru.
Valoarea estimată a aparaturii este de 163.000 de lei. Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri structurale europene (Fondul European de Dezvoltare Regională – Program Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Axa prioritară 6 ,,Promovarea incluziunii sociale”).
Arhiepiscopia Ortodoxă Română Arad invită firmele interesate să-şi depună ofertele până la data de 8 martie, ora 12.00. Ofertele vor fi deschise o zi mai târziu, ofertanţii având posibilitatea de a participa la şedinţa de deschidere. După o perioadă de evaluare de cinci zile, se va stabili câştigătorul licitaţiei, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.
Produsele vor fi livrate beneficiarului în două etape. Prima tranşă cuprinde trei laptopuri, un copiator color şi licenţe software, acestea urmând a ajunge la Arhiepiscopie în cinci zile lucrătoare de la semnarea contractului. Restul produselor vor fi livrate până cel târziu la 2 decembrie 2011.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!