“Am constatat că cei mai mulţi profesori din şcoală au semnat un memoriu care ne-a fost transmis de către doamna Nicoleta Ivan. Mai departe, vom cere Inspectoratului Şcolar o analiză atentă şi urgentă asupra acestui caz”, ne-a transmis, la rândul său, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu.
VINGA. Tensiuni în creştere în Liceul Teoretic Vinga, după ce directoarea Nicoleta Ivan şi-a pierdut postul. Contractul de management pe patru ani i-a expirat, iar Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a decis să pună la conducerea liceului o altă persoană.
Contracte expirate
La nivelul judeţului Arad, în 9 ianuarie au încetat contractele de management pentru 58 de directori de şcoli şi 11 directori adjuncţi, după patru ani în care au ocupat funcţiile în urma unor concursuri. În majoritatea cazurilor, aceleaşi persoane ocupă în continuare funcţiile, prin decizii luate în Consiliul de Administraţie al ISJ.
Inspectorul şcolar general, Marius Gondor, ne-a informat că 61 de directori şi directori adjuncţi au primit detaşare în interesul învăţământului, astfel că îşi vor păstra funcţiile cel târziu până la 31 august, dacă Ministerul Educaţiei nu va organiza între timp un concurs.
Schimbările
Doar opt directori au fost schimbaţi, arată ISJ. Dintre aceştia, unul pentru că nu a dorit să continue ocuparea postului, iar doi pentru că au devenit în luna septembrie inspectori şcolari prin detaşare, când practic au eliberat posturile de la şcoli. Alţi doi directori au fost schimbaţi din diverse motive de legalitate.
Trei directori nu au mai fost doriţi de ISJ. Ei nu au fost detaşaţi în interesul învăţământului în funcţiile de conducere pentru că ar fi avut un management defectuos. Între aceştia se află şi Nicoleta Ivan, care a condus Liceul Teoretic Vinga.
“Rezultate slabe”
În urma schimbării de la Vinga, au apărut nemulţumiri atât în rândul angajaţilor, cât şi în rândul unora dintre părinţii elevilor. Fosta directoare a sesizat sindicatul printr-un memoriu, care va fi analizat şi la ISJ. Inspectorul şcolar general ne-a declarat că propunerea de schimbare a directoarei i-a aparţinut, iar Consiliul de Adminsitraţie a aprobat-o. Este procedura legală, care nu e contestată nici de sindicate.
“La Liceul din Vinga avem rezultate slabe la Bacalaureat sau admitere, dar a existat şi o deficienţă de comunicare cu administraţia locală. Înainte să propun schimbarea, m-am consultat şi cu Primăria”, ne-a declarat Marius Gondor.
“Nu mi s-a adus niciun reproş”
Nicoleta Ivan este profesor de matematică şi angajat de 33 de ani în liceul din Vinga. Ea spune că ultimii patru ani în care a condus şcoala nu i s-a adus niciun reproş. “Nu mi s-au adus la cunoştinţă motivele pentru care a fost invocat un management defectuos. Nu am avut nicio discuţie cu ISJ despre schimbarea mea sau despre nemulţumiri privind managementul. De-a lungul mandatului meu, primarul nu mi-a reproşat nimic în faţă. În toţi aceşti patru ani nu am cunoştinţă să fi existat vreo sesizare la Inspectorat. Consider că nu s-a procedat corect fiind pusă în faţa faptului împlinit”, ne-a declarat Nicoleta Ivan.
Susţinători
În jur de 40 de angajaţi ai şcolii din cei peste 50 ar fi semnat pentru susţinerea fostei directoare, considerând că a fost schimbată fără temei. În paralel, şi o parte dintre părinţi adună semnături de susţinere.
Liderul local al sindicatului spune că Nicoleta Ivan a avut doar calificativele maxime la toate inspecţiile. “Noi nu avem nimic cu noua directoare, care ne este colegă şi pe care o respectăm, dar credem că această schimbare, chiar dacă respectă procedurile legale, nu s-a făcut pe un temei. Credem că putea fi semnată detaşarea pentru a ocupa în continuare funcţia până la concurs sau încheierea anului şcoalar, cum s-a întâmplat cu aproape toţi directorii”, ne-a declarat profesorul Marius Mirescu, liderul sindical din liceu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!