ȘIRIA. S-a întâmplat azi noapte în comuna Șiria. Victima, un tânăr de 32 de ani, a fost bătută de doi bărbați de aproximativ aceeași vârstă. Se pare că totul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool. Nu se știe exact de la ce a pornit teribila bătaie, ce divergențe au avut. Cert este că cei doi care l-au bătut pe tânăr sunt rude cu acesta. Asta nu i-a oprit să-l nenorocească pe bărbatul de 32 de ani. L-au bătut cu bâtele și au lovit unde au apucat: în cap, în zona toracelui. După ce l-au lăsat inconștient, bătăușii au plecat. Un telefon dat la 112 anunța că un bărbat zace într-un șanț de pe marginea drumului, la fața locului ajungând atât Poliţia, cât și cadrele medicale pentru a-i acorda primul ajutor. Victima a ajuns în stop cardio-respirator la Spitalul Județean Arad. Medicii au reușit să-l stabilizeze, ulterior făcându-i toate investiugațiile medicale necesare. În urma bătăii primite, bărbatul a suferit mai multe contuzii la nivelul capului, are fractură de mandibulă, stern și suferă și de insuficiență respiratorie, fiind intubat în acest moment. Bărbatul se află intubat pe secția de Anestezie Terapie Intensivă, medicii fiind rezervați când vine vorba despre șansele lui de supraviețuire. În ceea ce-i privește pe cei doi agresori, aceștia au fost prinși, fiind conduși la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Cel mai probabil, cei doi vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Tentativă de omor la Șiria. L-au lăsat să agonizeze în șanț
Tentativă de omor la Șiria. L-au lăsat să agonizeze în șanț
L-au snopit în bătaie cu bâtele și l-au lăsat să agonizeze într-un șanț de pe marginea drumului. A ajuns în stop cardio-respirator la spital.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
Local
Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța „trenuleț” aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice.
Local
Proiectul european de modernizare a aproape 70 de kilometri de drumuri județene începe să fie implementat.
Local
Actualul prefect, Toth Csaba, ar urma să ocupe una dintre funcțiile de subprefecți, cealaltă revenindu-i PSD.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!