ARAD. Cercetările au fost demarate în acest caz, inițial, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Însă acest aspect s-a schimbat odată cu concluziile depuse de medicul legist și de celelalte probe adunate în cauză. În aceste condiții, procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de loviri și alte violențe în tentativă la infracțiunea de omor. Ca urmare a acestui fapt, joi, 10 noiembrie, agresorul a fost reținut. Este vorba despre un bărbat tot din județul Bihor. Acesta a venit la Arad, potrivit informațiilor noastre, pentru a căuta muncitori în construcție. Așa a dat de bihoreanul care urma să-i devină victimă. Din motive rămase încă necunoscute, agresorul a tăbărât cu pumnii pe victima sa, a bătut-o, iar apoi a abandonat-o în șanț.Agresorul nu a dorit să facă declarații în cadrul audierilor, invocând dreptul la tăcere.Interpelat pe subiect, Pavel Palcu, procurorul de caz a precizat că “am dispus reținerea pentru 24 de ore, iar mâine va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă. În acest caz am dispus și schimbarea încadrării juridice”.Conform informațiilor noastre, agresorul a fost condamnat, în trecut, la pedepse cu închisoarea.
Referitor la speță, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad transmite următoarele: „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în data de 16.10.2022 in jurul orelor 02.00 o persoană a apelat la numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că a găsit lângă partea carosabilă a DN 69, pe raza localității Zimandu-Nou, un bărbat care prezenta multe leziuni vizibile la față și pe corp și care reclama faptul că a fost bătut. În urma efectuării cercetărilor penale, s-a stabilit că în noaptea de 15 spre 16.10.2022 o persoană de sex masculin, în vârstă de 35 ani, a fost agresată de o altă persoană de sex masculin, în vârstă de 47 ani. Leziunile suferite de persoana vătămată i-au pus în pericol viaţa şi necesită 30 – 35 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de Expertiză Medico-Legală întocmit în cauză de SJML Arad. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 10.11.2022 reţinerea inculpatului în vârstă de 47 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 Cod penal rap la art.art.188 alin.1,2 Cod penal. Inculpatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă”.
Trimite articolul
X” Modus ooerandi” lovirea sau alte violente, in competenta politiei iar cand e gata treaba schimbam incadrarea si luam dosarul. Șmecherie veche, praf in ochi.
de unde a aparut titulatura de ”INVESTIGATII CRIMINALE”? Nu e corect sa se spuna ca politia face investigatii CRIMINALE, Sunt investigatii judiciare eventual si nu CRIMINALE
Dupa 1989 unii au desfiintat si denumirea de Politie JUDICIARA . Oare de ce?