O faptă care ar fi putut avea un deznodământ tragic pentru familia edilului local s-a petrecut duminică după orele amiezii în Vinga. Din surse, se pare ca S.T. de 45 de ani, din Vinga, a inghiţit nu mai puţin de 30 de pastile încercând să îşi încheie socotelile cu viaţa. Motivul ar fi acela ca soţul său, primarul comunei i-ar fi spus că vrea să divorţeze.
Femeia nu a făcut faţă veştii şi a decis să înghită toată cutia de pastille. Din fericire pentru victimă, cineva din cercul apropiat a format în timp util apelul unic de urgenţă şi în foarte scurt timp, două echipaje ale ambulantei s-au prezentat la locul incidentului. Femeia a fost preluată, puţin după ora 13:00, de către o ambulanţă şi a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad. De cum a ajuns la secţia UPU, victimei i s-au făcut spălături stomacale ea fiind în afara oricărui pericol. Chiar dacă a scăpat din această experienţă doar cu o sperietură zdravăna, femeia a fost îndrumată către un psihiatru, ne spun aceleaşi surse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!