Hotărârea cu numărul 29 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al Județului Arad, adoptată pe 15 mai, prevede că autoritățile publice locale vor lua măsuri pentru ca toate terasele situate pe trotuarele de pe domeniul public să fie desființate sau demolate, „în vederea asigurării unei circulații pietonale corespunzătoare și a păstrării distanței fizice sanitare”.
Demolarea se va face în termen de maximum trei zile, astfel că, teoretic, până cel târziu luni terasele ar trebui să dispară. Hotărârea CJSU prevede și faptul că administrațiile publice locale vor identifica și aproba zone în care vor putea fi amenajate terase în aer liber, astfel încât acestea să nu ocupe spațiul destinat…distanțării sociale.
Dat fiind faptul că peste câteva zile se împlinesc două luni de când cafenelele și restaurantele au fost închise, am încercat să aflăm dacă proprietarii cafenelelor care plătesc taxa de ocupare a domeniului public pentru a-și amenaja terase au fost în vreun fel scutiți de plata acestora. Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că, cu toate că nu le-au putut folosi, proprietarii localurilor au plătit chirie pentru terasele amplasate în fața cafenelelor. „În condițiile în care taxele și impozitele locale nu pot fi modificate în timpul anului, se poartă discuții între reprezentanții Primăriei și cei ai agenților economici care dețin terase pe domeniul public al Municipiului Arad, în vederea găsirii unei soluții favorabile acestora din urmă”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Trimite articolul
XIn sfarsit tarabele alea urate-cuiburi de gandaci uriasi si de sobolani vor disparea de pe trotuarele pe care le sufocau .
-
Era și cazul, dacă mai era falcone închiria și acei 10% din bulevard cât a mai rămas fără terase
-
hai sa fim sinceri cu noi insine in primul rand…. orice oras care se respecta are o zona sau mai multe zone pietonale unde sunt amenajate terase, dau exemplu din tara si nu de peste granita, Timisoara, Cluj, Oradea, etc. Terasele din Arad sunt un kitsch ca ne place sau nu acesta e adevarul. Ele sunt frecventate fiindca nu ai alta varianta dar pentru Arad ca oras sunt de prost gust modul in care sunt amplasate si amenajate. Mie sincer imi e rusine sau sunt stanjenit cand duc un vizitator pe o terasa din Arad, inghesuiala, nu poti discuta fiindca auzi masinile de pe sosea, auzi muzica de la cealalta terasa, praf si miros de la combustibilul folosit de masini, dar … poate sunt eu mai pretentios
-
Ai dreptate
-
Eu sunt consumator de bere, dar am aceeași parere, pana la urma e vorba de confort si civilizatie. Deocamdată Aradul nu are o piață (cum e Unirii din Tm) unde accesul este numai pietonal si se pot amenaja terase lângă clădiri istorice renovate nu care de abia se mai țin pe picioare cum sunt cele din Arad
-
Aradul a avut un strand care era peste orice zona pietonala, erau terase, era pe toate gusturile, intr-adevar era muzica tare in timpul saptamanii dupa anumite ore, dar cu un minim efort se putea face ordine, sa nu mai vorbesc de cetate. Oricine care a locuit in Arad indiferent de varsta poate sa isi aduca aminte de vremurile in care Aradul era un oras de vizitat si nu de tranzit.
-
Da domnule Dragă dar de Moisescu și Popa ați zis că-i pocăit deși erau buni de tot pentru funcții înalte. Erau profesori și ingineri serioși cu diplome de Timișoara anii ’80. Asta merită Aradul pentru următorii 50 ani.
-
si la noi exista cladiri istorice , dar trebuie sa fii cu ochii n paispe cand treci pe langa ele , sa nu te trezesti ca pica vre-un balcon peste tine !
-
-
Bravo, consumator de cafea, asa e . Asa-zisele terase sunt niste mizerii de prost-gust ce incurca maxim circulatia pietonala. Am vazut in alte parti cafenele frumos amenajate in curtile cladirilor din centru,renovate cu gust si devenite sedii de firme. Sunt si in Arad astfel de situatii, de ce nu se poate si la noi? pentru inspiratia ce va lipseste e suficient sa mergeti pana la Oradea sau Timisoara. Ori la Szeged sau alte orase aflate dincolo de granita de vest.
-
Ai mare drpetate! Ori le pun pe o stradă peitonal, ori deloc. Cum pot unii sa stea in trăncănit de mașini și miros de țevi de eșapament nu pot înțelege! Plus că uneori vii că pieton și te ciocnești de chelneriță care iese cu friptura. Chiar nu este ok cum sunt puse. Aradul tot mai decât este, arată că la sat..
-
-
Idioti. Mintea bolnavicioasaa unor ignoranti ca Cionca, Balcea, Stoian, Falca &Co poate sa puie asa o prostie. Aradul coboara sub nivel de comuna. Pacat. Mai votati-i
-
Terasele alea erau o porcarie de la inceput.
-
Fara terase nu rezista nici o cofetarie sau bar. Pe centru putem muta comertul din Obor
-
Vanea ai spus un mare adevar. Localnic de ceva timp nu esti de destula vreme in Arad sa stii timpul cand strandul era o oaza de liniste, verdeata si atmosfera sanatoasa; dumneata cunosti doar timpul cand strandul devenise locul unde cocalarii si altii ca ei au infestat strandul si l-au transformat intr-o spelunca periculoasa si extrem de zgomotoasa.
-
In sfarsit! De cate ori nu ai putut circula de terase pe trotuar. Cel mai important scop al unui trotuar este ca pietonii sa circule pe acolo, dar de terasele astea in multe locuri pur si simplu nu incapeau nici macar 2 oameni unul langa celalalt. Nemaivorbind de parinti cu carucioare pentru copii sau de oameni cu scaune cu rotile. Unele terase erau ok, au mai lasat destul loc pe trotuar, dar majoritatea teraselor au fost construite cu nesimtire, ocupand 80% din trotuar pe bulevard.
-
Exact. Si mai erau si urate !
Noi cei din domeniul Horeca mulţumim conducerii Comitetului Judetean pentru Situatii de urgenta:
1 Stoian Gheorghe Prefect Instituţia Prefectului – Judeţul Arad 2. Cionca-Arghir IustinMarinel 3.Bîlcea Sergiu Preşedinte Consiliul Judeţean Arad. 3Lt.col. Gârbău Cristian
Nu ne omoara COVIDUL ne omoara Stoian cu Bilcea.
Lista completa aici:
http://www.rowater.ro/dacrisuri/Plan%20baz%20Crisuri%202018-2021/c.Componenta%20nominala%20CJSU%20si%20GST%20din%20bazinul%20hidrografic/c.1%20Componenta%20nominala%20a%20CJSU/CJSU%20AR.pdf
-
gura mica i ati votat i ati lins abide zile ati dat paraindarat acum ciocu mic suporrati!
-
E veche lista aia, Stoian e capu rautatilor:)) Ii place controlul total. Pe de alta parte, drept e ca terasele alea incomodau.
bravo, chiar ma bucur pot sa circul linistit cu bicicleta, sa le inchida de tot
-
Mai nou e voie cu bicicleta pe trotuar ?
-
Stop Varga.v, ai pista pt. bicicletă nu ai ce cauta pe trotuar.
-
care e mereu ocupata de masini parcate…
-
-
Domne ajuta! Poate ne scăpați de ele definitiv.
-
Cu bitigla pe trotuar, super…
dE TERASA MEA NU SE POATE ATINGE NIMENI CA O SA AIVA MARI PROBLEME
-
Probleme de gramatica poate.
-
Ilarie si cei cu cafenele, daca va faceati afacerea intr-un mod si in locatii care sa nu deranjeze circulatia pietonala nu va cerea nimeni sa scoateti de pe trotuare baracile acelea de prost gust.Voi ati facut niste chestii de tip ,,eftin si bun,, unde pe langa ca incurcati circulatia, faceati bani negri si evaziune fiscala la maxim
-
Unde mai stau divele și divi la “cafeauă” :)))
-
Fereasca Dumnezeu cata prostie in tara noasra .Darama terasele ,! Astia comfunda Aradul cu metroul din Londra,.
Acuma unde ma mai duc sa beau o apa plata în 3 ore?
-
Pe pistele de biciclete sunt mașini iar pe trotuar tarabe ca la talcioc….deci va sfătuim sa alegeți mașina pentru deplasare 🙂
Aveam si multe terase…..
Din pacate in tara asta se merge doar pe extreme, puteau gasi si o cale de mijloc daca deja distantarea sociala pe trotuar trebuie facuta de-a latul, Daca si asa au platit firmele alea puteau sa ii lase macar cu un rand de mese lipite de perete si se dubla trouarul, metoda asta se practica in toate orasele europene. Multi tineri care lucrau acolo au sa-si piarda locul de munca si mai sunt si fumatori care ar fi baut o cafea la terasa pe centru, se vor pierde bani la bugetul local asta e clar. Au transformat si strandul in lagar de concentrare cu gardurie lor, pur si simplu nu mai ai unde merge in Aradul asta. Se pueau gasi solutii daca s-ar fi dorit dar astia stiu doar sa demoleze. Egocentrismul asta feroce nu va duce la nimic bun.
-
trituarul trebuie lasat liber adacerile ti le faci in sediu nu e zona pietonala e tiganie cu acele cosmelii!
Dar cati bani s-au investit intr-o terasa stiu acesti “domni”? Cati bani vin la bugetul local stiu contestarii? Orice ABC de cartier vinde cafea, se bea bere in fața tarabei si ei platesc anual pt autorizatie 300 lei. O cafenea plateste 3200lei. Doar pt autorizatia de functionare, plus taxa lunara pt trrasa. Astea sunt ok? Oare cel/cei care gandesc asa ceva, au toate tiglele pe casa? Fumatul s-a scos, lovind puternic in Horeca. Taxele, impozitele, toate sunt cele mai mari in acest domeniu. Activitatea inca nu se știe cand se reia… oare cine are cel mai mult de pierdut din treburile astea? Intelegi ca viata in Arad ati omorat-o de mult, acum omorati si cele 5 terase care au mai ramas??? Sau ma duce gandul sa castige doar cei cu terasa de la mal si cei de pe noua si superba strada pietonala? Penibil!!! Inca o data, Aradul se face de ras.
Ca exemplu, in Bucuresti, in weekend se vor inchide traficului niste artere principale. In Arad de ce nu se poate asa ceva? Inchideti in weekend de la primarie pana la Boul Rosu…
-
intre gheorghe Lazar si boul rosu circula tramvaiele.
si este cea mai accsibila cale de access spre aradu nou ptr masinile de urgente.
Momentul perfect sa dea jos terasele…. Imi pare sincer rau de properietari si clienti, dar, cu putina organizare la primarie, se pot crea niste reguli CLARE care sa implice si esteticul…. Peisaj dezolant pe centru….
doamne ajuta ca scapam de minunile astea de pe bulevard….
Ai de plmmmmmmm. Ce fac acuma domni patroni de la Cristal etc… or sa saraceasca? Vai ca mie mila de ei saraci. Dar oare Interloapele care stau 2-3 ore la o apa plata unde or sa mearga. Vai mama voastra
-
Te-ai intrebat cam cate locuri de munca asigura si cate impozite platesc oamenii astia ?
IGIENIZAREA ARADULUI ESTE IMPERIOS NECESARA!!!!!! SI NU NUMAI DARAMAREA ACELOR CORTURI HIDOASE DIN CENTRUL ORASULUI ESTE NECESARA,CI SI REGULI, OBLIGATII SI SANCTIUNI ASPRE PENTRU CEI CARE MURDARESC ARADUL,SUFOCAT DE ”rahatul” ANIMALELOR DE COMPANIE!!!! ARADUL,CASA NOASTRA PARE A FI PARASIT!!!!! E NEDREPT!!!!!
-
Bravo Petre, dar ai uitat ce hoardele de tigani cersetori adusi in Arad si care te trag de haine si iti sar in cale oriude mergi. Oare domnul prefect,fost militian, si domnul primar cum de nu ii vad si nu iau masuri drastice ca sa indeparteze din Arad pleava asta manipulata de interlopii tiganimii?
Păcat! In toate orașele europene se practica servitul afară, pe terasă. Cred ca distanțarea se poate face chiar daca terasele sunt tot acolo. In plus, e mai bine sa se consume afara, decât inghesuiți înăuntru.
Mai greu cu concediile anul acesta….printre putinele bucurii ar fi fost i cafea servita afara sau o inghețată pe terasă.
Bravo !!!
Să vedem dacă se respectă!
În Gurahonț este o terasă exact pe trotuar !!!!
Daca daramati terasele, cum ramane cu distantarea sociala in tramvaie autobuze, trenuri ? Ar trebui ca in fiecare vagon sa ramana doar cateva scaune, la fel in autobuze, soferul si trei calatori…
Cum ramane cu distantarea sociala in supermarcheturi sau la piata ?
Incompetenta celor ce administreaza orasul , da pe afara….
Totusi, unele terase nu lasa loc pt. pietoni, cum sunt cele de langa teatru din statia de taxi.
Masuri exagerate, oricum ar arata terasele noastre de prost gust. Intradevar ar trebui o regandire totala a teraselor, fara kitschuri de podiumuri, structuri si aberatii mioritice. Ceva simplu si frumos. Peste tot se pun mesele direct pe trotuar fara porcarii de structuri…
Dar pentru asta si conducerea urbei trebuie sa se trezeasca din somnul etern si sa puna mana la treaba, altfel putem sa concuram cu un orasel din Africa…
Am devenit o comuna cu tramvai. PNL victorie !!!
Sa se mute terasele pe strand!
Foarte urate terasele alea ne bucuram ca ne scăpați de ele…ca niște tarabe de cartofi… strica aspectul orașului
Care vrea sa dea o bere poate sta și în bar nu neapărat pe mijlocul trotuarului sa ma împiedic eu de el.
ce nu va este clar?guvernul asa spune voi asa facet-I!
Pe stil indian…..
În piața Avram Iancu, pe lângă că furau din trotuar, mai furau și câteva locuri de parcare!
Măsuri bine venite,dar ar mai trebui ceva: interzicerea desfacerii de produse de alcool și tutun pe raza municipiului. Nici la alimentare sa nu mai fie,doar în centre speciale ( magazine asigurate și monitirizate de organele legii,iar cei care le cumpără sa prezinte o declarație pe proprie răspundere și un act de identitate. In declaratie sa fie trecut locul in care beau nenorocita aia de băutură, sa nu aibă voie mai multe persoane,acasă să nu aibă voie daca au copii,etc. De asemenea carantinarea Aradului este imperios necesară.astept un răspuns pe această temă de la autoritățile locale competente.
Pai sa se inchida circulatia intre teatru si primarie si se pot amenaja terase pentru aradeni!!! Poate asa îi mai obligati pe unii sa mai circule si pe jos nu doar cu cotetul de masina!!!!
Acum cu siguranta nu mai mergem pe centru. Lăsăm doar boschetarii in mirosul de urina care definește minunatul bulevard.
La homoc cu ele si prin Alfa dea lungul piistei de biciclete. O terasa pe malul Muresului sau pe malul unui lac atrage zilnic turisti si petrecareti.
Le demolam sa ne inghesuim in interior.
Nu era bine nici pt.soferii care parcau in draptul teraselor, datorita lungimii teraselor trebuiau sa mearga prin spatele masinilor parcate 30-50 m pe partea carosabila ca sa poata ajunge pe trotuar . Solutii sunt, doar sa doreasca conducatorii orasului sa le si aplice. DAR chiar daca se vor accepta mese puse pe langa cladiri ( in numar mai mic ) sa nu uitam de bunul simt , adica sa nu stam 3-4 ore la o cafea sau limonada. In alte tari si pe alte continente ospatarul te viziteaza destul de des daca ceri doar o cafea iar la un moment dat de chiar roaga sa eliberezi masa pt.ca doresc si altii sa serveasca. La noi unii au birourile si isi facc afacerile sau temele ( elevii ) pe terase. Din pacate multi nu au educatie .
-
Ăia înstăriți vor să se laude cat timp petrec la băut cafea, iar cei mai puțin bogați (că sa nu folosesc săraci) stau și ei mult că sa dea impresia că au bani și o duc bine.
Lăudăroșenie și mândrie imensă la toți, indiferent de nivelul social, toți niște săraci dpdv al educației și civilizației.
Asta se vede și la nunți :))-
Niste tineri, asa pe la vreo 20 de ani unde se pot intalni la o cafea, cu prietena sau prietenul ?
-
Rascoala e pentru ca unii-si vindeau bine ,,iarba si prafurile,,pe la terase. Acum e mai greu, ba pe fostul pod din Parcul Europa ba pe la colturi, unde vede cine nu trebuie.
Si usile restaurantelor care se deschid in exteriorul cladiri pe trotuar un 1m acelea cum se reglementeaza? In tot Aradul se intampla la fel,
-
Ghici de ce usile restaurantelor se deschid in exterior nu in interior.
-
Vezi incendiu biserica din Costești (pe lângă Pitești) din Vinerea Mare prin … 1930. Au pierit peste 100 de oameni deoarece ușile se deschideau spre interior. Ai știut ???
-
bicicleta este pentru mers pe pista daca ai habar.pe trotuar se circula pe jos
De ce nu se fac terase pe strand ca in trecut? Era mult mai bine si mai frumos in natura. Este un spatiu ideal
Nu se pot face terase pe strand ca in trecut?
Propun mutarea teraselor pe linia de tramvai…..
Mai asta le lipsea comerciantilor, interior nu, afara demolam. Unde poti sta la o cafea ca in orice oras civilizat chiar si pe vremea covidului ? Ecald afara, hai sa facem asa, scoatem peretii (sau pereti conform unuia) si sa lasam acele spatii cel putin pentru moment, nu omoram nici comerciantii care se pare ca platesc chirie, si avem unde bea o cafea sau o bere. Exista vreo reglementare in aceste conditii de stare de alerta care sa precizeze cat trebuie sa aiba trotuarul in oras ? O revolta a celor care au aceste spatii si a celor care le utilizeaza ar fi binevenita. Prefectul va plati salarii si chirii in locul comerciantilor ?Nu cred, hai sa ii omoram si pe astia…
Domnule ”Conservator”,Popa si Moisescu fura ,fusera ”buni”!!!!! , motiv pentru care bunul Dumnezeu i-a ”detasat” acolo unde era nevoie de asemenea ”capabili”; din pacate ARADUL mai are inca multi ”capabili”!!!! Renuntam la ei Doamne,pentru binele Universului,si al ARADULUI in special!!!! Sper ca si Popa si Moisescu fac fata noilor ”indatoriri’ ceresti!!!!!
Unde se mai hidratează divele?!?
ce facem cu trotuarele mai inguste de 1,5 m ? Unirii spre exemplu … Guvernantii si Parlamentarii cat si factorii decizionali au luat masuri dupa ureche, au judecat cu jumatate masura, din diferite motive. Cred ca nu este chiar alb si negru si avem un mix de ORGOLIU,MANDRIE,VANITATE + INCOMPETENTA, INTERESE PERSONALE.