ARAD. Regiunea de Vest rămâne una de interes pentru investitorii agricoli, fapt confirmat și de prețurile deloc mici pentru un hectar de pământ. Potrivit Institutului Național de Statistică, în regiunea de Vest în anul 2022 prețul mediu plătit pentru un hectar a fost de 43.018 lei, fiind astfel al doilea preț după cel din zona București – Ilfov – 59.263 lei.
Datele statistice prezentate sunt furnizate de statele membre și diseminate de Eurostat și privesc prețurile terenurilor agricole pe categorii de folosință, teren arabil și pășuni permanente.
„Datele sunt colectate în conformitate cu o metodologie europeană comună ce asigură conceptual comparabilitatea și uniformitatea rezultatelor. Prețurile medii ale terenurilor agricole se referă la valoarea unui hectar de teren agricol în timpul perioadei de referință (un an calendaristic). Trebuie ținut seama de faptul că nivelul prețurilor terenurilor agricole depinde de o serie de criterii precum factori naționali (legislația), factori regionali (clima și apropierea de rețele și sisteme de irigații), factori de productivitate localizați/specifici (calitatea solului, panta sau drenajul). Utilizând metodologia convenită la nivel european, în România, în anul 2022, prețul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39.704 lei/ha. Cel mai scăzut preţ mediu s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est, 34.743 lei/ha, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59.263 lei/ha”, se arată în comunicatul celor de INS.
Mai mult, în anul 2022, comparativ cu anul precedent, la nivel național s-a înregistrat o creștere de aproximativ 6,1% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creștere fiind observată în Regiunea de Nord- Vest a României (+23,5%). Preţul mediu al păşunilor permanente a crescut și el, însă doar cu 6%.
Referindu-ne strict la regiunea Vest, în anul 2021 un hectar de teren agricol se vindea în medie cu 41.895 lei, iar în 2022 a ajuns la 43.018 lei. În cazul pășunilor prețul per hectar a urcat de la 27.174 lei la 30.056 lei.
Situația din Europa
La nivel european, în anul 2022, prețul mediu al unui hectar de teren arabil a înregistrat variații semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 19 state membre ale UE în anul 2022, prețurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 3.700 euro în medie în Croația și un maxim de 233.230 euro în medie în Malta. Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2022, a variat de la un minim de 1.887 euro/ha în Bulgaria pâna la un maxim de 46.305 euro în Luxemburg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!