ARAD. Criza imobiliară şi-a pus amprenta definitiv, se pare, pe piaţa din municipiu şi împrejurimi. Preţurile de zeci de euro pentru un metru pătrat de teren par să fi devenit istorie, iar acum licitaţiile pentru vânzarea unor suprafeţe de la marginea municipiului încep de la doar câţiva euro. Mai mult, se pare că nici preţurile scăzute nu mai îi atrag pe arădenii care ar avea disponibilitatea să cumpere un teren, investiţiile în sectorul imobiliar fiind îngheţate.
În acest context, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad încearcă să vândă un teren de puţin peste 400 de metri pătraţi din comuna Vladimirescu. Preţul de pornire la cea de a doua licitaţie este de doar 8,9 euro/metru pătrat, un preţ care în urmă cu cinci ani părea derizoriu, atunci când un metru pătrat de teren se vindea şi cu 30-40 de euro.
Terenurilor care zac la Fisc li se mai adaugă şi maşinile sechestrate de la diverse companii. E drept că e vorba de autovehicule ceva mai vechi, dar cu toate acestea preţurile deja diminuate cu 50% nu atrag cumpărătorii. În aceste condiţii este de înţeles de ce Fiscul încearcă să îi mobilizeze pe contribuabili pentru a-şi achita dările înainte de a se ajunge la exectuare, recuperarea banilor fiind prima prioritate a finanţiştilor.
CITESTE SI:
Vrei o ferma? Poti sa o cumperi de la Fisc
Citiți principiile noastre de moderare aici!