„Rugăm contribuabilii să nu amâne până în ultima zi scadentă îndeplinirea acestor obligaţii întrucât se pot crea aglomeraţii la ghişee. Fiscul poate fi îngăduitor prin sancţionarea cu avertisment a contribuabilului care se află la prima abatere, dar, în cazuri de indisciplină repetată, se aplică amenzi pentru depunerea cu întârziere a declaraţiilor. Amenda este de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice”, susţine Călin Arusti, purtător de cuvânt al instituţiei.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!