Remus Văsuţ a devenit un personaj foarte cunoscut la nivel naţional, în 2013, după ce a fost arestat pentru că a încercat să vândă bombe confecţionate artizanal. Tânărul din Ghioroc avea pe atunci doar 20 de ani şi era acuzat de terorism, un an mai târziu fiind condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare. De un an, însă, arădeanul este în libertate, pentru că i-a fost admisă cererea de liberare condiţionată.
Patru ani după gratii
Remus Văsuţ fusese încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, iar în 2017 cerea deja, Judecătoriei Arad, să-i admită cererea de liberare condiţionată. Aceasta a fost însă respinsă. Ulterior, arădeanul a fost mutat în Peniteciarul Timişoara, astfel că următoarea cerere a depus-o la Judecătoria Timişoara. Magistraţii de aici i-au admis-o, iar procurorii au făcut contestaţie. Tribunalul Timiş a emis soluţia definitivă în 2018, când magistraţii au respins ca “nefondată” contestaţia procurorilor, iar Văsuţ a fost pus în libertate. El executase puţin peste patru ani din condamnare.
A părăsit ţara
Surse apropiate familiei din Ghioroc ne-au declarat că tânărul nu s-a putut reintegra după eliberare. Nu şi-a găsit de lucru, dar nici nu a mai fost implicat în activităţi ilegale. El ar fi fost convins de către iubita sa să plece din ţară, astfel că anul trecut a ales să lucreze în Germania. Acolo a fost angajat într-o fabrică, iar cei care îl cunosc spun că îşi vede de treabă.
Ancheta
La vremea arestării arădeanului, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism declaraseră că aceasta a cumpărat ingredientele necesare confecţionării unor dispozitive explozive periculoase. Avea un adevărat laborator acasă, unde au fost găsite şi semne naziste. Tânărul nu a acţionat, însă, singur, fiind ajutat de un bucureştean care i-a oferit informaţii tehnice în legătură cu modul de confecţionare a unor dispozitive explozive. Bucureşteanul i-a şi livrat lui Văsuţ substanţe explozive. În două rânduri, teroristul arădean a detonat bombe pe care le făcuse, la marginea Ghiorocului, iar ulterior a mai făcut două bombe pe care urma să le vândă cuiva, fără să ştie că era vorba de un lucrător SRI sub acoperire. Ancheta a scos la iveală că Văsuţ avea de gând să detoneze bombe în locuri publice “pentru a produce stare de nelinişte şi teamă în rândul populaţiei”, conform DIICOT. Cercetările i-au vizat şi pe trei complici, însă pedeapsa cea mai mare a primit-o Remus Văsuţ, condamnat pentru fapte asimilate actelor de terorism și pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!