În perioada 27-28 mai, la Arad, va avea loc a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă pentru elevi şi studenţi „Theatrum Mundi”, coordonat de prof. Camelia Circa – Chirilă, consilier educativ la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad şi Zoltan Lovas, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Organizatori
Festivalul este organizat de Colegiul Național „Moise Nicoară” și Fundația „Moise Nicoară”, alături de parteneri importanți: Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad, Edu Moodle România, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, FotoClub Arad, Fundația Takacs Arad și Cinema City Arad.
Deschiderea
În data de 27 mai, la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” va avea loc deschiderea festivalului la ora 17, fiind urmată de secţiunile simultane: film, recitare, monolog şi interpretare muzicală. În holul Colegiului se va afla expoziţia cu lucrările participante la secţiunile artă plastică şi artă fotografică. Totodată, va mai exista, tot simultan, un workshop transdisciplinar adresat elevilor și cadrelor didactice, cu tema „Cunoașterea în ştiinţă şi artă”.
Spectacolele
În data de 28 mai, cu începere de la ora 10, în Sala Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, vor avea loc spectacolele din cadrul secţiunii Spectacol teatral. Acestea vor fi urmate de un spectacol de improvizație al trupei Ardalion şi de festivitatea de premiere.
Juriul
Membrii juriului la această ediție sunt: Christian Ardeu – consultant holistic, absolvent Queen Mary University of London, Great Britain, Camelia Avramescu – profesor metodist, Casa Corpului Didactic Arad, Liana Cecilia Bărbos – profesor Liceul Teoretic „I. Bathory” Cluj-Napoca, Oltea Blaga – actriță, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Cosmin Blaga – director Cinema City Arad, Nela Bratu –profesor, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Nicolae Mihai Brânzeu –regizor, profesor, Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Maria Nicoleta Brola – profesor, Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Mircea Boran –preşedinte Fotoclub Arad, Dan Codre –Digi24, Sorin Dorobanţu – actor Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – secţia Marionete, Anca Lupei – inspector pentru proiecte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Andreia Maxim –inspector limba română, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Mirela Mureşan –profesor, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Giorgiana Popan –actriţă, storyteller Asociația Magia Cuvântului Arad, Flory Takacs –artist plastic, Fundaţia Takacs şi Takacs Gallery Arad, Anda Tamaș, Mariana Tocaciu –inspectori educativi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Marinela Tudoran –director adjunct Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!