ARAD. „Spre Nord”, debutul în lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, va fi prezentat, în premieră, la Cinematograful „Arta” din Arad. Proiecția va avea loc vineri, 17 martie, de la ora 19:00, iar accesul va fi gratuit.
Filmul a fost recompensat cu Premiul Criticii de Film, Bisato d’Oro, la cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2022 în cadrul secțiunii „Venice Orizzonti”, dedicată filmelor ce lansează noi trenduri estetice și expresive în spațiul cinematografic.
Inspirat din fapte reale, „Spre Nord” surprinde o parte a exodului uman, de după 1990, din țările de est ale Europei. Vrăjiți de „visul american”, mulți tineri au decis atunci să-și părăsească țara, chiar și cu riscul pierderii propriei vieți. Unul dintre aceștia este și Dumitru, personajul român din „Spre Nord”, un tânăr care a încercat să traverseze Atlanticul clandestin, în 1996, la bordul unui cargobot. Dumitru este descoperit, ascuns printre niște containere metalice, de Joel, un marinar credincios filipinez. Știind că tânărul riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos de a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și deopotrivă, viața unui om nevinovat.
Frică, ură, neajutorare
Cunoscut pentru documentarele „Omul care a vrut să fie liber”, „Emigrant Blues” – un road movie în 2 ½ capitole, „Bondoc”, regizorul Mihai Mincan declară: „În 2016 am avut ideea de a ecraniza un incident violent care avusese loc în mijlocul Oceanului Atlantic, pe un vas de tip cargo aflat în drum spre America. Deși faptele din care «Spre Nord» s-a inspirat parțial se întâmplaseră la mijlocul anilor ’90, mi se părea că-mi spun multe despre lumea în care trăiam în prezent. Era o perioadă în care lumea se zbătea într-o combinație de frică și ură. Efectele crizei economice abia încheiate se vedeau peste tot, în prețuri, șomaj și salarii. Furia plutea în aer: în acel an, Europa a fost zguduită de trei atentate teroriste. Senzația generală era una de neajutorare, că viața ta e la mâna îngăduinței și milei altora, că visurile tale nu se pot îndeplini decât validate de cei care au puterea”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!