NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au descoperit, ascunse într-o autoutilitară condusă de un cetățean ucrainean, 3.750 de pachete de ţigări pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. S-a întâmplat marți, 16 aprilie, în jurul orei 22:45, când la frontieră s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul ucrainean V.M., în vârstă de 37 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Renault, înmatriculată în Bulgaria.
În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă într-un spațiu special amenajat situat în plafonul mijlocului de transport, cantitatea de 3.750 de pachete de ţigări de diferite mărci, pentru care ucraineanul nu deținea documente de provenienţă. Țigările, în valoare de 43.875 lei, au fost confiscate, iar mijlocul de transport – în valoare de 12.000 lei – a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!