ARAD. În cursul dimineți, polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat, în flagrant delict, în parcarea Pieței Mihai Viteazul din municipiu, un bărbat de 26 de ani, în timp ce ar fi oferit spre comercializare 1800 de fire de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă. Polițiștii au confiscat țigările, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
100 de cartușe în portbagaj
La data de 9 septembrie 2020, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Arad au depistat în flagrant delict, pe Drumul European 671, pe raza localității Zimand, două femei de 36 și 51 de ani, în timp ce ar fi transportat cu un autoturism 20.000 de fire de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.
Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au indisponibilizat întreaga cantitate de țigarete, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Trimite articolul
XNici poti sa stai la rind la langosi fara sa nu fi intrebat 😜 Avem tigari, avem reduceri la 5cartuse, poftim tigarea, poftim tigarea striga un descendent chechecean😂.
-
esti 85-mag?ai grija cum parchezi inconstientule,donatorule de organe cu motorul RYK al tau,de smecher prost.