Prinşi de jandarmi pe când vindeau cafea şi ţigări netimbrate în piaţa din Pecica. Un bărbat şi o femeie s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în flagrant pe când comercializau dintr-un autoturism 1.198 de pachete de ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia şi 20 de kg de cafea pentru care nu aveau documente de provenienţă. Jandarmii au confiscat ţigările a căror valoare se ridică la 11.980 de lei.
Jandarmii le-au întocmit celor doi actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea, şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia , a declarat maiorul Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad. De asemenea şi cele 20 de kg de cafea au fost confiscate, bărbatul fiind amendat şi cu 3.000 de lei.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!