Potrivit TION.RO, Timișul se află în top cinci în clasamentul județelor în funcție de locuințele construite în ultimii 10 ani la suta de mii de locuitori. Pe primul loc se află Ilfov, urmat de Cluj, Constanța și Sibiu. La popul opus sunt județele Hunedoara, Teleorman și Caraș-Severin, unde în ultimii 10 ani au fost ridicate puține locuințe noi.
În 2021, județul Timiș se afla pe locul 3 național în ceea ce privește numărul locuințelor terminate în acel an, cu peste 6.300.
În România, doar una din cinci locuințe este construită după 1990. Suprafața medie locuibilă a unui spațiu rezidențial nu depășește 41 mp, fiind de peste două ori mai mică comparativ cu media din UE, de peste 90 mp. În plus, vârsta la care tinerii din România părăsesc locuința părinților este în creștere, depășind 31 de ani.
Lucrurile stau puțin diferit comparativ cu celelalte state membre ale UE când vine vorba de cine anume deține locuințele. 96% dintre români dețin locuințele în proprietate, în timp ce media europeană este aprox. 69,5%. Germania are cel mai mic procent de proprietari – puțin peste 50%.
Se preconizează că uzura locuințelor ridicate în anii ’60 va fi o problemă care se va acutiza în viitor. Depopularea României va reduce din presiune, însă în orașele mari precum București, Timișoara sau Cluj, cererea de locuințe noi va rămâne ridicată. Puteți afla mai multe pe HotNews.ro.
Trimite articolul
XTrebuie uegent verificate toate extinderile de teren de pe steada Barbu Lautaru .Cum se poate explica in institutia statului numita printre altele si primarie, furtul de teren din propietatea sratului catre lumea inrerlopa ? Extinderi pe terenul statului fara autorizati ?
si ce preturi nu ziceti nimic?
Aradul, mediocru la toate capitolele
-
Mai modest, mai resemnat, mai cu mult bun simt fata de celelalte județe.
-
Mai degrabă, lipsa de atractivitate fata de te județe, fiind mai aproape de coada, decât de top.
-
Cine este pe locul 13? Vai de voi!
si va mai plangeti ca e rau in Romania??? uite cat se construieste cu materiale scumpe…..dar oare cine construieste si cine cumpara???