Arad. Doi tineri cu vârstele de 22, respectiv 31 de ani, care s-au prezentat în Unitatea Primire Urgențe cu suspiciune de infarct miocardic, au fost diagnosticați, cu ajutorul unor investigații imagistice – RMN cardiac, cu miocardită acută. Este vorba despre o inflamație a mușchiului inimii care apare, de cele mai multe ori, în urma unei viroze respiratorii sau intestinale, fiind o patologie frecventă la tineri, însă deseori diagnosticată târziu.
”Datorită criteriilor imagistice, bine stabilite, de diagnostic al acestei afecțiuni, se pot evita manevre invazive precum biopsia miocardică în scop diagnostic. Astfel, după excluderea suspiciunii de infarct, celor doi pacienți li s-au efectuat investigații imagistice prin rezonanță magnetică nucleară – RMN cardiac, iar în urma acestora au fost diagnosticați cu miocardită în fază acută. Dem obicei, fără acest tip de investigații, această afecțiune cardiacă era depistată mult mai târziu, putând duce la prezența unor sechele minime dar și la insuficiență cardiacă cu necesar de transplant cardiac, iar în cazul sportivilor de performanță chiar la moarte subită”, a explicat dr. Radu Lala, medic specialist cardiolog, cu competențe în RMN Cardiac.
După diagnosticare s-a putut stabili un tratament corect și eficient, pacienții fiind deja externați, cu recomandări de conduită terapeutică.
Miocardita poate debuta cu simptome precum dureri în piept, palpitații, necesar de oxigen.
Investigațiile imagistice au fost efectuate de către dr. Radu Lala și tehnicienii de radiologie și imagistică medicală Geanina Bunaciu și Brutus Roman.
Trimite articolul
XTineri cu miocardita acuta = intepati cu serul magic de Iohannis si compania.
Nu o spun eu ci chiar producatorii dar da-i romanului Doamne, mintea de pe urma.
cite boostere au de ce nu zic !! este pe lista Pfizer la reactii adverse !!
Astia sunt pe soricioaica