„În toate cele 4 cazuri a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate respectiv a alcoolemiei. Cei în cauză sunt cercetați penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
La finalul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 21 de ani, din Sântana, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Arad. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru metamfetamină.
A mai fost depistat în trafic, de polițiștii Secției 1 Rurală Arad, un tânăr de 19 ani, din Zimandu Nou, în timp ce conducea un autoturism în localitate. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru cannabis.
Sub influența alcoolului la volan au fost depistați un bărbat de 47 de ani, din Cărand (0,82 mg./l. alcool pur în aerul expirat) și un cetățean austriac, de 50 de ani (0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat).
Citiți principiile noastre de moderare aici!