„Scopul acestei campanii este conştientizarea şi mobilizarea în rândul cetăţenilor asupra importanţei donării de sânge. Tichetele primite vor fi donate unei familii din comuna Felnac, familie trecută prin clipe grele. Tinerii din Partidul Conservator, prin acţiunea desfăşurată, doresc să ajute familia să treacă prin aceste momente grele”, a declarat preşedintele OJTC Arad, Răzvan Paladie.
Tinerii conservatori au donat sange
ARAD. Joi, de la ora 08:30, tinerii conservatori au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, în cadrul unei campanii ce se desfăşoară la nivel naţional, intitulată „Nu trebuie să fii doctor ca să salvezi o viaţă”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Unul dintre ei va sta 9 ani în spatele gratiilor, iar celălalt va sta șase ani și jumătate. Amândoi au fost prinși în ianuarie cu câteva kilograme de canabis.
România
Candidatul AUR, George Simion, continuă să fie primul în cursa pentru primul tur al alegerilor prezidențiale arată un sondaj de opinie realizat pentru HotNews în perioada 17 – 22 aprilie. Totuși, el a mai pierdut din votanți și micșorează decalajul față de orice adversar.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, printre altele, de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Aproape 350 de elevi de clasele a VII – XII se întrec, zilele acestea, la Arad, unde iau parte la a 43-a ediție a Olimpiadei Naționale de Geografie.
Advertorial
Lansarea proiectului ”Sculpture, painting and museum: creation and exhibition” - ROHU00470
România
Bugetul Programului „Rabla” atinge un nou record în 2025: 1,43 miliarde de lei, în creștere cu aproape 50% față de anul precedent. Una dintre cele mai așteptate noutăți este majorarea ecotichetului pentru mașinile 100% electrice, de la 5.000 la 7.500 de euro (37.000 de lei), potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Citiți principiile noastre de moderare aici!