ARAD. Expo Arad a găzduit, în cadrul târgului Agromalim, o conferinţă dedicată crescătorilor de oi şi capre din întreaga ţară. Profitând de faptul că la această conferinţă au participat şi George Căţean, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, şi Bela Vaida, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, mai mulţi tineri agricultori din Arad, dar nu numai, s-au prezentat şi ei la eveniment. Totul, pentru a purta o discuţie cu factorii de decizie, discuţie referitoare la modul în care entităţile din subordinea Ministerului Agriculturii implementează proiectele pe fonduri europene.
“Pe noi, pe tinerii fermiei, nu ne bagă nimeni în seamă, nu ne ascultă nimeni, nu ne consultă nimeni, din nicio instituţie subordonată Ministerului Agriculturii”, a spus Ionuţ Cioranu, un tânăr crescător de animale din Arad.
Referitor la una dintre măsurile finanţate cu fonduri europene, respectiv instalarea tinerilor fermieri, prin care poate fi accesată suma de 70.000 de euro, Cioranu i-a cerut explicaţii secretarului de stat George Căţean.
“Teoretic, aceşti bani ar trebui folosiţi de tinerii fermieri pentru înfiinţarea fermelor. Doar că una dintre obligaţiile solicitate în cadrul acestei măsuri este procesarea. Cum putem, din 70.000 de euro, să înfiinţăm ferma, să cumpărăm animale şi să investim şi în procesare? Un simplu abator mobil costă mai bine de 70.000 de euro. Cu ce mai înfiinţăm ferma?”, a întrebat tânărul arădean.
Secretarul de stat a părut că nu controlează prea bine detaliile acestei linii de finanţare.
“Părerea mea este că ar trebui cumpărat teren cu aceşti bani. Este ultima linie de finanţare care mai permite achiziţia de teren”, a spus Căţean.
“Asta am înţeles. Dar dacă nu facem procesare, proiectul nu este eligibil. Noi am vrea să cumpărăm teren, dar nu putem accesa banii dacă nu facem şi procesare”, a explicat Cioranu.
Din păcate, nelămuririle lui au rămas fără răspuns din partea secretarului de stat.
Şi păşunea
O altă problemă ridicată de un oier din judeţul Arad se referă la contractele de închiriere a păşunilor.
“Suntem o asociaţie de crescători de animale şi vrem să depunem un proiect pe fonduri europene. Noi avem păşunea luată în chirie de la primărie. Am solicitat instituţiei prelungirea contractului de închiriere, dar reprezentanţii primăriei spun că nu pot face această prelungire şi că, la expirarea contractului, păşunea va fi scoasă la licitaţie. Nu putem depune proiectul european pentru că nu putem respecta termenul de implementare, ţinând cont că nu avem contract de închiriere a păşunii pe termenul impus în proiect. Ce se poate face în această situaţie? Mai mult, riscăm ca, la momentul expirării contractului, să rămânem fără păşune, chiar dacă avem mii de animale. Şi asta pentru că oricine poate participa la licitaţie şi poate să ofere un preţ mai mare decât oferim noi”, s-a plâns tânărul fermier arădean.
“Din păcate, nu avem nicio pârghie legală prin care putem interveni în aceasă situaţie”, a spus secretarul de stat George Căţean.
Fără să rezolve nimic, fără să aducă prea multe clarificări, Căţean s-a grăbit apoi să plece, motivând că trebuie să prindă un avion care să îl ducă spre capitală. Din păcate, tinerii fermieri din Arad au cam rămas cu buzele umflate şi sunt obligaţi să caute răspunsuri în altă parte.
Trimite articolul
XCățean, la fel ca și Raluca Tulcan, zâmbește frumos interlocutorului, îi ascultă doleanțele, îl servește cu un pahar cu apă, după care, dispare englezește.