Desfăşurată pe parcursul a trei zile, Convenţia a adus în prim plan „Perspectivele tineretului maghiar din Transilvania”, cum s-a numit disertaţia preşedintelui UDMR, Marko Bela, care a fost prezent la deschidere, alături de mai mulţi lideri ai UDMR şi secretari de stat. Tinerii maghiari au dezbătut Legea Învăţământului, pe care o consideră bună pe ansamblu, reprezentând un pas important spre descentralizare, însă a atras atenţia asupra unei lacune referitoare la textul privind reprezentativitatea studenţilor în structurile de conducere ale Universităţilor.
Convenţia a aprobat înfiinţarea academiei Kos Karoly, un centru de pregătire a tineretului maghiar, care deja funcţionează la Cluj. Deasemenea, a fost aprobată alegerea unui secretar al organizaţiei, care se va ocupa de relaţiile internaţionale, în principal cu Uniunea Europeană ,în derularea unui program privind digitalizarea.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!