Au beneficiat de program 807 tineri antreprenori, din totalul de 1.256 aplicanţi, iar plafonul maxim alocat a fost atins în prima jumatate a lunii octombrie a acestui an. Programul va continua şi în anul 2012, având alocat un buget de 21 milioane lei”.Deasemenea, spune Tipei, „a continuat Programul „Start”, destinat microîntreprinderilor cu o vechime mai mică de 2 ani. Alocaţia financiară nerambursabilă se ridică la maxim 70% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiţii, până la 100.000 lei/beneficiar. Au beneficiat 100 firme, din 416 aplicanţi în anul 2011. Programul va continua şi anul următor, având alocat un buget de 10 milioane lei”. Pe alt palier, angajatorii au fost stimulaţi să angajeze tineri absolvenţi prin acordarea unor subvenţii până la 12 luni, în cuantum de până la 750 lei pentru cei care au studii universitare. Bugetul alocat pe 2011 a fost de 93,75 milioane de lei şi de el au beneficiat 4987 de tineri
Tinerii, o „investitie rentabila”
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei susţine că Guvernul Boc a sprijinit, prin diferite programe, tinerii. Astfel, afirmă deputatul, statul acordă, pentru deschiderea unei afaceri, fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro şi garantează maximum 80% din valoarea creditului colateral angajat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!