ARAD. 18 telefoane în două ore au vizat același subiect: lipsa căldurii din casele arădenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire a locuinței și justificarea catalogată drept incompetentă a Primăriei că nu a primit bani de la Guvern pentru CET, deși a cerut. Nici măcar un telefon primit la rubrica noastră dedicată cititorilor – „Jurnal arădean vă ascultă” – nu a văzut alt vinovat pentru faptul că arădenii stau în continuare în frig – decât Primăria Arad, care probabil a crezut, după cum ne-a informat unul dintre cititorii noștri, că nu vine iarna în acest an.
Supărarea arădenilor a fost alimentată de materialul publicat de noi după conferința de presă organizată de primarul Călin Bibarț, în care acesta afirma că nu se poate da drumul la căldură din cauza scumpirii gazului, a faptului că astfel gigacaloria va ajunge de la 400 și ceva de lei la peste o 1.000 (din care municipalitatea va acoperi aceiași 200 de lei) și a faptului că, deși a cerut bani de la Guvern și a avut promisiuni, nu i-a primit la rectificarea de acum. Cu toate că alte municipii au primit sume pentru căldură, iar Primăria Arad se regăsește chiar în nota de fundamentare.
Acuzele arădenilor, ținuți în frig de Primăria Arad, au fost dintre cele mai grave: faptul că această scuză a fost invocată de fiecare dată de oficialii locali, și pe vremea lui Gheorghe Falcă, care acuza mereu sabotajul guvernului PSD la adresa Aradului, cu grafice cu tot, dar că acum guvernul este liberal, deci eschivarea nu se justifică, iar situația e și mai ridicolă în condițiile în care nu e logic, ca administrație, să te bazezi pe un posibil ajutor al altcuiva, ci să reușești să te gospodărești bine și singur.
Un alt arădean ne-a amintit faptul că, în timp ce primarul Aradului doar se plânge că nu a primit bani și că gazul s-a scumpit spectaculos, alte municipii care nu au primit nici ele bani și pentru care gazul a crescut la fel de spectaculos, au dat drumul la căldură, căutând și găsind probabil soluții, fără a-i lăsa până atunci pe cetățeni în frig.
Trimite articolul
XDesteapta-Te romane,și dacă poți, muta-te la Batania sau Debretin sau Graz,și mai vii în tara în vizita!
-
Desteapta-te romane si nu mai vota “democratia” johannista si huserista!!!poti fi fericit si in tara ta,daca nu am avea atatia prosti in tara si in “muncipiu” care sa tot voteze ‘dreapta” ticaloasa !!!
Să îi ia dracu, bine că plătim taxe și impozite. Pentru asta suntem buni.
-
…..Si banii se duc la bugetul central de unde se alimentează hoții !
Măăă, la PSD-iști am văzut destulă incompetență și ticăloșie, dar, parcă, pe ai lor i-au mai favorizat…; ăstia, PNL/PD sunt DE DOUĂ ORI MAI INCOMPETENȚI ȘI TICĂLOȘI și își bat joc chiar și de PROȘTII CARE I-AU RĂSFĂȚAT cu votul lor !
Foarte bine le faceți…, “dați pe ei cât încape” și numai la Alegeri “aburiti-i”, din nou, cu “o ciungă sau un Boni-Bon” ca sa vă dea “papagalii” votul lor! 👏
TINUTI IN FRIG DE RISIPA SI VESNICA LACOMIE DE BANI DE LA GUVERN A BUGETARILOR PRIMARIEI SI CONDUCERII SI UNOR ANGAJATI DUBIOSI AI CET
Este revoltator ce se intampla, asigurarea agentului termic ar trebui sa fie o prioritate pentru municipalitate, dar e evident ca efectiv nu le pasa. Ce sens are sa dai bani spre exemplu la Festvalul de arta medievala, aproape jumatate de milion de lei, cand tu ai cu totull alte prioritati?! Festival ale carui concerte aproape ca nu au avut public. Pentru cine si de ce se organizeaza astfel de evenimente? Aici e problema, e nevoie de o prioritizare. Daca stii ca nu ai bani pt caldura, nu te pui sa dai bani pt festivaluri. Pe lista evenimentelor care urmau sa fie finantate de Primarie mai apar Festuvalul berii, Festivalul florilor, Festivalul vinului. Acesti bani trebuie sa mearga spre urgentele Aradului.
Un oras administrat prost, cu mult amatorism. Apropo, Oradea cum de a reusit sa dea drumul la termie?
-
”Ana” ORADEA a reusit deoarece avura noroc de oameni competenti la conducerea institutiilor; noi aradenii avuram parte de nemernici.Par ex: Branc taranistul care astat ascuns un mandat intreg.Popa Dorel un mafiot cu biblia-n dinti a pacalit prostimea.Apoi ciuma portocalie falcista care a dat lovitura de gratie urbei….Azi Falca fara pic de rusine da sfaturi de la P.E. El stie ca populime mancurta iubeste falca!!!!!
D.le Primar Călin Bibarț. În locuința /casa dumneavoastră cum încălziți ?
-
Cu siguranta ei nu se incalzesc de la cet!!!
Asta se intampla din cauza ca ani de zile sa tinut in brate un sistem de incalzire perimat ,si cu costuri subventionate de la buget,in timp ce toti ceilalti cu sisteme proprii plateau costul REAL al caldurii.Daca vreti caldura platiti costul real,ca de aceia avem capitalism.Dar unii vor sa traiasca ca in vest dar da primeasca beneficii ca la comunisti.
-
@mirea Serios că plăteai costul REAL? Tu nu beneficiai de subvențiile la gaz precum toți ceilalți? Probabil că ai făcut cerere să plătești gazul la prețul REAL în momentul în care ți-ai instalat centrala. Ești prost documentat dar bine infatuat … 🤣🤣
Cu bradul de Craciun cum a ramas? Natural sau artificial? Asta e mare dilema, nu apa calda si incalzirea.Daca am sti raspunsul, ne-am mai incalzi si noi.
In 2021, intr-o tara din Uniunea Europeana sa nu ai apa calda si caldura! Si nimeni sa nu raspunda. Asta inseamna sa fii un popor de prosti si hoti.
Incompetenti peste tot. Iar ne-a prins iarna pe nepregatite. Oare ninge iarna? Sa stim si noi din timp…
Nu mai e speranta in tara asta. Emigrarea e singura solutie.
Lumina stinsa noaptea la primarie cat timp ingeatza “prostimea” !
-
O gloata de incompetenți si hoți!
Nepăsare crasă si indolența!
Mai votați “dreapta”!
Ăstia nu au suflet si omenie!
Oare mai tine mult ?
O altă Revoluție !!!
Avem 16 grade in casa!!! Muncim, trebuie sa ne spalam, avem copii mici pe care nu putem sa i tinem in frig!! Cum putem munci sa producem daca ne imbolnavim,platim medicamente, copii nu pot merge la scoala pt ca se inchid scolile din cauza frigului!!oare pensionarii au prioritate cand spun ca nu vor caldura ca inca nu e frig afara, sau noi cei care muncim sa le platim pensiile si salariile bugetarilor , cum sa ne putem creste copii in frigul acesta???de 3 saptamani sunm toti raciti!!
in fiecare an asteapta bani pentru caldura din cauza ne rentabilitatii … oare cat va mai fi asa?…dece nu inchizi cet-ul daca nu e rentabil si spune populatiei sa isi monteze centrale si gata ?
Nici o mirare. Când am văzut în ziar că primarii din Arad și senatorul Cristina sunt în tabăra Orban nu am avut nici o surpriza
În Germania, cu cât consumi mai mult curent, cu atâta plătești mai puțin, îți fac reduceri serioase pt. că, zic ei: “ești client vechi și serios”. Am fost în vizită la prieteni în Deutscheland, și toată casa le era luminată. Eu, stingeam lumina unde nu era nevoie, iar ei o aprindeau din nou.