„Raportul cuprinde şi recomandările pe care preşedintele Comisiei i le transmisese premierului Ponta cu prilejul vizitei efectuale la Bruxelles. Şi chiar dacă România s-a îndepărtat de buza prăpastiei, după spusele domnului Barroso, încrederea partenerilor europeni va fi redobândită doar demonstrându-se că statul de drept se situează dincolo de interesele de partid şi că toate părţile respectă pe deplin controlul jurisdicţional, inclusiv la nivel constituţional, şi că reformele sunt ireversibile”, declară deputatul Lucian Riviş Tipei.
Din păcate, spune el, „uneori avem vocaţia dărâmării lucrului bine făcut” şi „ trăim sub imperiul poveştii cu capra vecinului, atunci când suntem doi şi nu ne înţelegem sau ne asumăm destinul Mioriţei, atunci când suntem trei şi creăm o intrigă”, cu referire la poziţia USL faţă de coabitarea cu Traian Băsescu.
Lucian Rivis Tipei: Am incercat sa gasesc un echilibru
Citiți principiile noastre de moderare aici!