S-a întâmplat duminică seara, în jurul orei 18 când, cel mai probabil datorită carosabilului umed, un autocamion cuplat cu remorcă a ieșit în decor pe DN7, la Bătuța. Acesta a rupt parapetul de pe marginea șoselei pe o distanță de câteva zeci de metri, remorca TIR-ului ajungând deasupra liniilor de cale ferată. TIR-ul era încărcat cu 20 de tone de carne refrigerată.
Capul tractor a rămas blocat în parapetul de pe marginea drumului, după ce a rupt o porțiune destul de mare din acesta. Incidentul s-a petrecut pe raza localității Bătuța, pe DN 7, direcția Arad-Deva, undeva în mijlocul satului Bătuța, după o curbă ușoară la stânga.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că șoferul în vârstă de 25 de ani, din județul Alba, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se pe calea ferată. Traficul s-a desfășurat pe o singură cale de mers, atât pe Drumul Național, cât și pe calea ferată. Estimăm că traficul normal se va relua în aproximativ o oră”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Aceștia au mai menționat și că evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
Citiți principiile noastre de moderare aici!