Şi nu a fost doar un simplu vot, s-au adus chiar amendamente proiectului iniţial.
Gheorghe Schwartz, de la Titlu de Excelenţă la Cetăţean de Onoare
Încă din start, viceprimarul Levente Bognar a propus următorul amendament, la articolul 2: „Se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului prof. Gheorghe Schwartz – scriitor, pentru merite profesionale remarcabile, precum şi pentru importanța sa contribuţie la fondul cultural arădean.”
Reamintim, proiectul de hotărâre iniţial prevedea acordarea unui singur titlu de Cetăţean de Onoare doctorului Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, „în semn de recunoaştere şi preţuire pentru realizările profesionale deosebite prin care a contribuit la ridicarea prestigiului municipiului Arad, precum și pentru dedicarea cu care s-a implicat în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.
În proiectul iniţial, scriitorul Gheorghe Schwartz se număra printre cele 13 personalităţi propuse pentru conferirea de titluri de excelenţă. Fără explicaţii suplimentare, el a fost propus, în şedinţa de vineri, pentru titlul de Cetăţean de Onoare. Amendamentul viceprimarului Levente Bognar a fost aprobat în unanimitate.
Titlu de Excelenţă pentru Elena Boţan
Dar acesta nu a fost singurul amendament adus proiectului de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2020. Mutarea lui Gheorghe Schwartz la titlul de Cetăţean de Onoare a lăsat un loc liber la Titlurile de Excelenţă. Pentru a-l „ocupa”, viceprimarul Ionel Bulbuc a propus următorul amendament: „Se completează art.3 al proiectului de hotărâre („Se conferă Titlul de Excelenţă pentru merite profesionale remarcabile, precum și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad”-n.r.), la domeniul Artelor Vizuale, cu următoarea personalitate: doamna Elena Boţan, artist plastic.”
Şi acest amendament a fost aprobat, cu unanimitate, de aleşi.
PSD a votat împotriva lui Gheorghe Domşa
Cel de al treilea amendament a venit din partea PSD care, prin vocea consilierului Cosmin Buruc, a propus „scoaterea domnului Gheorghe Domşa de la Cetăţean de Onoare”.
Ca şi la celelalte două amendamente, votul a fost secret, iar rezultatul previzibil: din cele 19 voturi exprimate, 15 au fost <pentru> acordarea titlului de Cetăţean de Onoare doctorului Domşa, iar 4 au fost <împotrivă>. La şedinţă au participat 4 consilieri PSD – Cosmin Buruc, Gheorghe Furău, Gheorghe Săplăcan şi Beniamin Vărcuş – deci lucrurile păreau clare. Dar nu a fost tocmai aşa.
Pentru a nu lăsa loc de interpretări, consilierul (şi medicul) Gheorghe Furău a intervenit pentru a face următoarele precizări: „Chiar dacă e vot secret, vreau să spun că… fiind 4, s-ar subînţelege că toţi 4 membri ai PSD au votat împotrivă. Eu am votat <pentru>, mai ales că l-am propus şi la Comisie pe dr. Domşa”.
Singurul eveniment de ziua oraşului
Cum toate aceste detalii au fost definitivate, mai urmează doar festivitatea de decernare a titlurilor şi distincţiilor. Se va întâmpla vineri seara, începând de la ora 20, pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Desfăşurată în aer liber, aceasta este şedinţa solemnă a CLM – organizată, în mod tradiţional, de „Zilele Aradului” –, în fapt, singurul eveniment care a putut fi organizat anul acesta de ziua orașului, în contextul generat de pandemia de coronavirus.
Trimite articolul
XGheorghe Schwartz coplesit de loialitate si magulit de interese va pune pe bancul de lucru o noua ODA. Blanduziei strasse the best street.
Elena Boțan ???
Vai,dar l-ați uitat pe demiurgul Aradului,ctitorul singurei așezări care din municipiu a devenit comuna.Merita decorat !
-
Va fi decorat postmorten, strada va primi numele sacalului de la Brad😜
Bine că dați distincții unor anti-romani!!!!