Arad. Peste 100 de profesori care au fost înscrişi la examenul de titularizare nu au mai participat luni la examenul scris. Fie că au fost absenţi, 61 de candidaţi, sau au ieşit din examen. În cea de a doua categorie sunt cei 47 de profesori care au ieşit după o oră, renunţând la susţinerea probei scrise. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al IŞJ Arad, Mariana Tocaciu, doi dintre cei care au părăsit sala de examen au făcut-o din motive medicale, în timp ce ceilalţi 45 din motive personale.
Peste 700 de înscrişi
Anul acesta au fost trecuţi pe listă 785 de candidaţi care şi-au depus dosarele, din care au fost validaţi 744 de profesori pentru cele peste 120 de posturi titularizabile, din care 50 în municipiu. Din primele declaraţii ale celor care au susţinut examenul pentru disciplina învăţători, subiectele nu au fost foarte grele, dar puţin suprinzătoare. O pondere mare a avut-o partea de didactică, candidaţii fiind obligaţi să conceapă un proiect de lecţie care le-a dat bătăi de cap. Cei care au participat şi la examenul de definitivat şi l-au şi luat, s-au descurcat mult mai bine cu partea de didactică. Au fost şi candidaţi pentru care subiectele au fost destul de grele. Fiecare speră însă să obţină nota 7, minimum, pentru a putea obţine un post titularizabil. Au fost susţinute probe la 45 de discipline cu 50 de tipuri de subiecte.
Rezultatele vor fi afișate, potrivit metodologiei, în data de 25 iulie, dar pot fi afişate şi mai repede. Contestațiile se vor depune în 25 și 26 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 30 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!