Pot să facă singuri selecția pentru cei care vor preda în școala lor, pot impune un anumit nivel de pregătire pentru că atât subiectele, cât și organizarea efectivă aparțin școlilor. De la IȘJ este nevoie doar de un aviz și trebuie respectat calendarul prevăzut în metodologie. Doar că interesul şcolilor pentru această posibilitate este aproape nul.
„Deși prevederea este valabilă de mai mulți ani, până în prezent nicio școală nu ne-a solicitat în scris pe această problemă”, a punctat inspectorul școlar general adjunct, Mihai Spânu.
Ce înseamnă performanță, după textul de lege? „Rezultatele obţinute de elevi la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu, precum şi prin obținerea de premii, premii speciale şi mențiuni la fazele internațională, națională și interjudețeană/ regională a olimpiadelor şcolare şi a concursurilor de profil recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale”. Și sunt câteva colegii de top care ar avea dreptul pe lege să-și aleagă dascălii, doar că, se pare, este preferat sistemul centralizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!